Foto: Mediafax//Cătălin Abagiu
"Intervenţia mâine cu românii" pe care a anunţat-o preşedintele Traian Băsescu va consta, cel mai probabil, într-o conferinţă de presă pe care şeful statului o va susţine, au declarat, pentru gândul,
surse din PDL. Potrivit acestora, după ceremonia de depunere a
jurământului a noului ministru de externe, liderii democrat-liberali au
rămas, la Cotroceni, să discute cu Băsescu despre actuala situaţie
politică. O eventuală remaniere sau o demisie în bloc a Cabinetului nu
ar avea loc, susţin aceleaşi surse, decât după încheierea misiunii de
evaluare a Fondului Monetar Internaţional. Până atunci, pedeliştii au
comandat o cercetare sociologică pentru a vedea care a fost impactul
protestelor asupra partidului şi a guvernului.
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)















0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu