marți, 24 ianuarie 2012

Cod galben de ninsori pentru sudul şi estul ţării, începând de mâine, ora 02:00


 Foto: GLEB GARANICH / REUTERS 
În intervalul 25 ianuarie, ora 02:00 - 26 ianuarie ora 18:00, vremea se va înrăutăţi în sudul şi estul ţării şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali. În aceste regiuni va ninge abundent, iar stratul de zăpadă depus va fi consistent. Vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi la rafală 60...70 km/h, în special în judeţele din sud-estul ţării unde va fi viscol.

În Dobrogea şi în sudul şi estul Munteniei, în prima parte a intervalului, precipitaţiile vor fi mixte şi se va produce polei.

Prognoza meteo în următoarele trei zile

Astăzi, norii care vin dinspre bazinul mediteranean acoperă treptat cerul începând din sud-vest şi aduc precipitaţii care se extind în majoritatea regiunilor. În Banat şi în Oltenia, apoi local în Muntenia, vor fi precipitaţii mixte, în timp ce în nordul şi în centrul ţării predomină ninsorile. Vântul suflă în general slab, dar spre seară începe să se intensifice în sud. La amiază aşteptăm valori cu 5-6 grade mai mici decât astăzi, adică între 0 şi 7 grade.

Norii se adună pe cerul Capitalei, marţi, şi sunt tot mai groşi, iar spre seară aduc şi precipitaţii, mai întâi ploaie şi apoi lapoviţă. Vremea se răceşte şi aici, iar la amiază, termometrele nu arată mai mult de 3-4 grade, iar spre seară vântul devine mai alert.

Miercuri, norii continuă să acopere majoritatea regiunilor şi ninge în sudul şi în estul ţării, după ce în prima parte a zilei, pe litoral mai cad precipitaţii mixte.Vântul va sufla în rafale şi va viscoli temporar ninsoarea în Muntenia şi în Dobrogea, precum şi în sudul Olteniei şi al Moldovei. Ninsori locale vor mai fi şi în centrul ţării, dar destul de liniştite. La amiază, maximele se vor situa între minus 4 grade în estul Transilvaniei şi cel mult 6 grade pe litoral. â

Bucureştenii vor avea de înfruntat miercuri, o zi de iarnă destul de severă, cu ninsoare şi vânt în rafale. Dacă la amiază termometrele nu arată mai mult de 0 grade, cel mult 1 grad, în realitate va fi mult mai frig din cauza intensificărilor vântului.

Joi, vremea devine rece pentru data din calendar în aproape toată ţara. Cerul rămâne încărcat de nori în mare parte a ţării şi mai ninge temporar în sud şi în est, în timp ce în celelalte regiuni doar pe arii restrânse mai ninge slab. Amiaza nu aduce în termometre maxime mai mari de minus 7 grade în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei şi 2, cel mult 3 grade pe litoral. Vântul suflă încă destul de turbulent în Muntenia, în Dobrogea şi în jumătatea sudică a Moldovei şi accentuează considerabil senzaţia de frig în aceste regiuni.

Şi în Capitală va fi o zi rece joi , cu mulţi nori pe cer şi ninsoare tot mai slabă. Vântul mai suflă cu intensificări, dar nu va mai fi atât de agresiv. La amiază va fi mai frig decât miercuri şi nu vor fi mai mult de minus 4, minus 3 grade.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu