marți, 3 ianuarie 2012

Concertul de ANUL NOU de la Viena: triumf total pentru dirijorul leton Mariss Jansons


Concertul de ANUL NOU de la Viena: triumf total pentru dirijorul leton Mariss Jansons
Dirijorul leton Mariss Jansons, a triumfat duminică - pentru a doua oară după 2006 - la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Viena, în Concertul pentru Noul An de muzică clasică cel mai mediatizat din lume şi consacrat valsurilor, polcilor şi galopurilor compuse de familia Strauss, relatează AFP, citată de Agerpres.
Pentru cea de a 72-a ediţie a concertului de Anul Nou, în "sala de aur" a prestigiosului Musikverein, Mariss Jansons (68 de ani) şi muzicienii Filarmonicii au fost ovaţionaţi îndelung de publicul ridicat în picioare.
În afară de tradiţionalele valsuri de Johann, Josef şi Eduard Strauss, programul a cuprins "Galopul locomotivei cu aburi din Copenhaga", al compozitorului danez Hans Christian Lumbaye (1810-1874), supranumit "Strauss al Nordului", cu Mariss Jansons la fluier, şi "Albion Polka" de Johann Strauss fiul, creată în 1851 la Viena pentru a-l omagia pe soţul reginei Victoria, prinţul Albert de Saxa-Coburg-Gotha.
Iar pentru polca 'Foc de artificii' de Josef Strauss (1827-1870), cunoscută şi sub denumirea "Polca fierarului", dirijorul leton a abandonat bagheta, înlocuind-o pentru a bate măsura pe o nicovală cu două ciocane.
Concertul de Anul Nou în 2013 va fi dirijat, pentru a doua oară după 2011, de austriacul Franz Welser-Most (50 de ani), director muzical al Operei din Viena şi al orchestrei din Cleveland.
Director muzical al Concertgebouw din Amsterdam din 2004 şi al Orchestrei Simfonice a Radioului bavarez din 2003, Mariss Jansons a fost unul dintre discipolii dirijorului austriac Herbert von Karajan (1908-1989) şi al rusului Evgheni Mravinsky (1903-1988).
Deşi trebuie să-şi menajeze sănătatea în urma a două infarcturi, el a dirijat "cu bucurie şi entuziasm această muzică fantastică, interpretată de o orchestră unică şi într-o sală magnifică", a declarat Jansons pentru AFP. "Relaţia mea cu muzica familiei Strauss este veche: la Riga, unde m-am născut, ea făcea parte din muzica populară, şi la Sankt-Petersburg, unde mi-am trăit adolescenţa, era interpretată frecvent", a precizat el.
Iniţiat în 1939, după anexarea Austriei de către Germania nazistă, concertul a fost transmis duminică în direct în 74 de ţări, de la Albania la Uruguay, trecând prin Australia, China, India, Japonia, SUA şi Rusia.
Ornamentaţia florală a fost asigurată pentrua 31-a oară de grădinari din oraşul italian San Remo.

 

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu