vineri, 27 ianuarie 2012

Povestea lui Christian Louboutin, bărbatul pe care toate femeile vor să-l "calce" în picioare! Şi-a început cariera admirând picioarele dansatoarelor erotice

Face nişte pantofi care pot fi consideraţi opere de artă. Femeile adoră încălţămintea creată de el, pentru că le face să arate cu totul şi cu totul special.

louboutin1
louboutin2
louboutin3
Acesta este Christian Louboutin, designer francez de încălţăminte, în vârstă de 49 de ani. Cu toate că este faimos, nu toată lumea îi cunoaşte povestea de viaţă. Louboutin şi-a lansat linia de pantofi de lux pentru femei în Franţa, în anul 1991. Din anul 1992, el a încorporat în designurile sale tălpile de culoare roşie, lăcuite, care au devenit semnătura lui specifică. În copilărie, Christian Louboutin fugea de la şcoală, începând de la vârsta de 12 ani, pentru a le urmări pe dansatoarele din cluburile de noapte din Paris, fascinat fiind de costumele acestora. Afirmă că acest lucru a fost o mare inspiraţie pentru cariera sa de designer. "Dacă îţi plac tocurile înalte, experienţa aceasta este una cu totul specială. Felul în care fetele îşi mişcă picioarele şi forma corpului lor le fac să reprezinte adevărate modele de stil", a explicat el.
Christian Louboutin a readus pantofii cu toc înalt la modă în anii 1990-2000, creând zeci de stiluri de pantofi cu tocuri înalte de 12 centimetri şi chiar mai mult. "Scopul meu este să fac o femeie să se simtă sexy şi frumoasă şi să-i fac picioarele să arate cât mai lungi posibil", a spus celebrul creator de pantofi. Creaţiile sale elegante încorporează cureluşe cu pietre preţioase, fundiţe, pene, piele şi tot felul de alte decoraţiuni care mai de care mai sofisticate.
Designerul francez a fost primul în topul anual Luxury Brand Status Index al Institutului Luxury pentru trei ani, pantofii creaţi de acesta fiind declaraţi cei mai buni pantofi pentru femei în 2007, 2008 şi 2009. Încălţămintea creată de binecunoscutul designer francez Christian Louboutin este preferata vedetelor, acestea alegând să poarte pantofii de această marcă la toate evenimentele importante la care participă, dar nu numai.
Autor: Dana Aramă

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu