Norvegia. S-a descoperit un imens zăcământ de petrol în Marea Barenţ
Grupul petrolier norvegian
Statoil a anunţat descoperirea unui zăcământ enorm de petrol în largul
mării Barenţ, aceasta fiind a doua descoperire de acest fel din regiune
arctică în mai puţin de un an. Potrivit Statoil, zăcământul ar putea
conţine aproximativ 300 de milioane de barili de ţiţei extractabil,
notează Business Insider.Zăcământul de pe teritoriul Norvegiei a fost numit Harvis şi este cel de-al doilea descoperit în zona arctică după ce, anul trecut, în luna aprilie, a fost descoperit un alt zăcământ, Skrugard. "Harvis este cea de-a doua descoperire importantă de ţiţei din marea Barenţ în ultimele nouă luni. Volumul estimat de petrol şi proprietăţile zăcământului îl face fratele geaman al lui Skrugard", a explicat Helge Lund, CEO Statoil. Compania a anunţat o creştere imensă a rezervelor de ţiţei, anul trecut, în luna august, când s-a descoperit un zăcământ pe platforma continentală, cel mai mare din ultimii 30 de ani, cu rezerve masive între 500 de milioane şi 1,2 miliarde de barili de petrol, în Marea Nordului.
Statoil a exploatat petrol din marea Barenţ de mai bine de 30 de ani.















0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu