duminică, 22 ianuarie 2012

Vanghelie vorbește deschis despre idila cu Oana Niculescu- Mizil Mai mult: Vanghelie vorbește deschis despre idila cu Oana Niculescu- Mizil - Vedete de la noi | Libertatea.ro

“Da, ne iubim! Da, suntem un cuplu!”. Atât de simplu pentru doi oameni care se iubesc, însă atât de neobişnuit pentru doi politicieni vânaţi non-stop de presă şi de adversarii de partid. Marian Vanghelie şi Oana Niculescu-Mizil au recunoscut, ieri, că se iubesc şi că trăiesc o poveste de amor.
“Amantlâc!!!”, s-a grăbit majoritatea să strige arătându-i cu degetul pe cei doi PSD-işti. “Ruşine să le fie, sunt căsătoriţi… Fiecare în parte”. Ei bine, Marian Vanghelie (43 de ani) a lămurit, în exclusivitate pentru Libertatea, cum stă situaţia: “Nu mi-am înşelat nevasta! Ştiu că se spune asta, însă este o mare minciună. De ce? Explicaţia este simplă. Pentru că nu am fost căsătorit legal. E adevărat însă că Charlotte este femeia alături de care am trăit, ca soţ şi soţie, vreme de aproape 25 de ani. În ultimul an însă, am decis să nu mai fim împreună şi să îşi vadă fiecare de propria sa viaţă. Desigur, o voi sprijini toată viaţa şi voi avea grijă să nu îi lipsească nimic. Pentru că, înainte de orice, Charlotte este mama copilului meu şi acest statut nu i-l va schimba nimeni şi nimic”.
Cât despre relaţia cu Oana (36 de ani), deputata cu 7 ani mai tânără decât el, primarul sectorului 5 ne-a mărturisit, deloc ruşinat de faptul că viaţa sa intimă a fost despuiată, peste noapte, în faţa opiniei publice: “Da, ne iubim. Eu şi Oana formăm un cuplu şi suntem foarte fericiţi. Suntem singuri şi liberi să facem ceea ce vrem. Oana e o femeie superbă. Frumoasă, deşteaptă şi deputat pe deasupra. Ce poţi să îţi doreşti mai mult?”, a adăugat Vanghelie.

Oana: «Îmi place bărbăţia lui Marian»

Nici Oana Niculescu-Mizil nu a mai negat ieri relaţia de amor cu liderul PSD Bucureşti. Ea a confirmat pe blogul personal că de puţin timp formează un cuplu cu Marian Vanghelie.
“Da, este adevărat, Marian Vanghelie şi cu mine alcătuim un cuplu. Suntem doi oameni care se iubesc şi nu ne este ruşine să recunoaştem. După cum se ştie, el a făcut public faptul că suntem împreună, iar eu îl susţin, chiar dacă am negat la un moment dat. Aşa mi s-a părut firesc, în acel moment, să îl las primul pe el să îşi asume această relaţie, bărbăteşte, iar acesta este unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la el. Bărbăţia, onestitatea, ambiţia şi faptul că îşi asumă faptele şi opiniile fără a da înapoi. Dar, mai ales, îmi place la Marian tandreţea cu care mă înconjoară şi pe care nu o bănuiam la prima vedere. Este un om inteligent şi un bărbat de încredere. Trăim o «întâmplare » umană specială, dar atât de obişnuită, care ne face fericiţi şi care nu îi supără pe ceilalţi, atât timp cât amândoi suntem nişte oameni liberi. Atât eu, cât şi Marian ne-am separat de soţii noştri şi suntem în relaţii foarte bune cu ei. Eu şi Jimmy (n.r.- soţul libanez de care nu a divorţat încă) suntem separaţi de la sfârşitul anului trecut, dar am rămas foarte buni prieteni. Este un om minunat, căruia îi datorez mult în devenirea mea. Va avea mereu un loc în sufletul meu”, a scris Oana Niculescu- Mizil ieri, pe blogul ei personal.

Iată cuibuşorul de nebunii unde şi-au consumat idila


În această cabană din Alpii Francezi au petrecut câteva zile şi nopţi fierbinţi Oana Niculescu-Mizil şi Marian Vanghelie
Cabana de lux unde au petrecut amorezii Oana Niculescu-Mizil şi Marian Vanghelie este o vilă somptuoasă, dintr-o staţiune exclusivistă din Alpii Francezi. În sezonul de iarnă, închirierea casei pentru o săptămână de vacanţă costă 60.000 de euro. Chalet Indigo, aşa cum se cheamă cuibuşorul de nebunii al primarului de la sectorul 5, are cinci dormitoare (dintre care unul matrimonial, dotat cu şemineu), piscină, jacuzzi şi o baie turcească. La dispoziţia oaspeţilor a stat non-stop un bucătar-şef, care le-a preparat delicatese, şi un autoturism Q7 pentru deplasarea lor prin staţiune.

Aşa arată dormitorul vilei exclusiviste

Mădălin Voicu vrea să-i cunune

Naşul de cununie al Oanei Niculescu-Mizil şi al lui Jamil Tohme, deputatul Mădălin Voicu, s-a arătat foarte surprins de relaţia de amor dintre fina sa şi primarul sectorului 5, Marian Vanghelie. “Sunt puţin supărat că finii mei nu mi-au spus că au probleme în familie, poate reuşeam, ca naş, să-i ajut. Acum am căzut ca fraierul în povestea asta şi toată lumea mă întreabă cum de nu ştiu nimic. Asta e! Totuşi, dacă Oana şi Vanghelie mă cheamă să îi cunun, o fac cu plăcere, că doar suntem din aceeaşi etnie”, ne-a declarat Mădălin Voicu.

Păreau cupluri solide

Se iubea cu Charlotte încă din adolescenţă
Între Marian Vanghelie si Charlotte, femeia pe care toată lumea o ştia drept soţia sa, a fost o poveste frumoasă începută în urmă cu 40 de ani, în inima Ferentariului. Să nu uităm că Vanghelie a mărturisit că nu este ţigan la origine, deşi toată lumea îl credea get-beget. Se trage din tată evreu şi mamă româncă, însă... a crescut şi s-a format într-unul din cele mai “colorate” cartiere ale Bucureştiului. A copilărit împreună cu Charlotte, ea fiind cu un an mai mare decât el. A crescut alături de ea. Întâi ca parteneri de joacă, apoi... ca iubiţi. S-au îndrăgostit în adolescenţă şi de atunci nu s-au mai despărţit. O poveste superbă, adolescentină, încununată cu un copil care astăzi are 17 ani şi de care tatăl Marian este foarte mândru: “Fiul meu e cea mai mare realizare a mea, ca om. Şi ce tată nu ar fi mândru de un copil frumos, deştept şi silitor, care studiază la Cambridge, în Marea Britanie”.
Trăiesc separat, dar nu au divorţat
Conform unor surse din anturajul Oanei Niculescu Mizil şi al soţului ei Jamil Tohme, căruia prietenii îi zic Jimmy, cei doi sunt separaţi de ceva timp. “Nu vor divorţa prea repede, deoarece rudele lui Jimmy, persoane foarte influente în Liban, acceptă cu greu divorţul. Cei doi au avut şi probleme în afaceri, însă au în continuare o avere apreciabilă. Numai bijuteriile Oanei fac aproape un milion de euro. Mai au şi câteva sute de hectare de teren prin Călăraşi, aşa că nu au ajuns la fundul sacului”, ne-au precizat sursele. Oana şi Jimmy sunt căsătoriţi de 14 ani. Cei doi nu au avut copii împreună, iar Jimmy a mărturisit la un moment dat că îşi doresc foarte mult, dar că Oana a pierdut două sarcini.
SUPEROFERTĂ! Intră acum pe shop.libertatea.ro şi cumpără, la un preţ excepţional, DVD-ul «Pasiuni»!

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu