miercuri, 18 ianuarie 2012

Victor Ciutacu: 15 întrebări la care n-a răspuns nimeni


xxx
 Foto: Mugur Varzariu / INTACT IMAGES 
- Sâmbătă seara au avut loc violenţe-n Piaţa Universităţii cu aşa-numiţii ultraşi în prim-plan. Duminică, Antena 3 a anunţat, încă de la ora 14, că aceştia vor reveni la 18. De ce nu au fost izolaţi de jandarmi preventiv?

- Astăzi, ultraşii şi-au anunţat public, de acum două ore, revenirea. E suficient timp pentru organizare sau îi rugăm frumos pe oamenii cu glugi şi fulare să ia pauză o zi?

- Membrii galeriei dinamoviste prezenţi duminică seară la manifestaţie sunt membri UNPR?

- Câţi dintre ei au participat la campania electorală a lui Neculai Onţanu?

- Serviciul Român de Informaţii (SRI) mai monitorizează activităţile grupărilor anarhiste şi/sau subversive?

- Dacă da, i-au scăpat ăştia din vedere sau a anunţat din timp Jandarmeria, care nu a luat absolut nici o măsură de prevenţie şi izolare?

- De ce n-au putut 1000 de jandarmi să apere Piaţa Unirii de câteva zeci de manifestanţi violenţi?

- De ce, sâmbătă şi duminică, jandarmii au ridicat de pe stradă oameni paşnici?

- De ce, în condiţiile în care erau devastate magazinele şi mobilierul stradal, tunurile cu apă au fost folosite abia la câteva ore de la primele violenţe?

- Unde erau scuturile?

- Autorităţile statului nu au convocat o celulă de criză, pe motiv că nu e o situaţie de criză. De la câţi răniţi în sus şi care-i numărul minim de cartiere în flăcări pentru ca situaţia din Bucureşti să fie considerată de criză?

- Vasile Blaga a fost forţat să demisioneze pentru câteva caschete aruncate în curtea Palatului Cotroceni. La Traian Igaş nu se aplică aceleaşi criterii de evaluare?

- Există intenţia instituirii stării de necesitate şi, pe cale de consecinţă, a limitării unor drepturi cetăţeneşti, printre care cel la organizarea de adunări publice?

- Când vine premierul Boc să-i viziteze pe răniţii Carmina Othman şi Petre Nichita?

- De ce continuă să tacă Traian Băsescu, preşedintele României şi şef al CSAT?

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu