marți, 24 ianuarie 2012

ZIUA UNIRII 24 IANUARIE. Victor Ponta şi Crin Antonescu, prezenţi la manifestările de la Iaşi, Emil Boc - în Parlament. LIVE TEXT


ZIUA UNIRII 24 IANUARIE. Victor Ponta şi Crin Antonescu, prezenţi la manifestările de la Iaşi, Emil Boc - în Parlament. TRAIAN BĂSESCU, HUIDUIT. LIVE TEXT
Manifestările dedicate Unirii Principatelor Române au început, marţi dimineaţă, în Piaţa Unirii din Iaşi, cu un spectacol folcloric, în prezenţa a aproximativ 400 de persoane. Începând cu ora 10.00, în faţa statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza au avut loc un ceremonial religios, discursuri ale oficialităţilor, ceremonialul depunerii de coroane, defilarea gărzii de onoare şi Hora Unirii. La manifestări au participat liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta. Emil Boc, în schimb, a ales să meargă în Parlament. Ce a spus premierul puteţi vedea aici. Traian Băsescu nu a apărut până la această oră în public. Băsescu a transmis în schimb un mesaj scris postat pe siteul Administraţiei Prezidenţiale. Puteţi vedea aici conţinutul acestuia. În paralel, în Piaţa Victoriei are loc un protest al militarilor disponibilizaţi şi al revoluţionarilor, la care participă mai multe sindicate şi ONG-uri grupate în cadrul Consiliului Naţional al Societăţii Civile. După Piaţa Victoriei, se protestează şi în faţa sediului TVR. În paralel, la nivelul întregii ţări, au fost autorizate 18 manifestaţii dedicate Unirii Principatelor Române. Între timp, sute de manifestanţi s-au adunat la Piaţa Universităţii.
CE SE ÎNTÂMPLĂ AZI ÎN ROMÂNIA. LIVE TEXT GÂNDUL:
UPDATE 14.21 Peste 2.500 de protestatari din Piaţa Victoriei au plecat în marş pe Bulevardul Aviatorilor spre Calea Dorobanţilor, urmând să se oprească în zona sediului TVR.
Protestatarii scandează "Jos Băsescu", "Jos Guvernul", "Singura soluţie, încă o revoluţie", "Trăiască Ardealul, Moldova şi Ţara Românească", "Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim", "Afară, afară cu javrele din ţară", "România, trezeşte-te" şi au pancarte pe care scrie "Vrem alegeri libere", "Nu vreţi dialog social? Aveţi proteste stradale", "24 Ianuarie 1859 - Unirea năzuinţelor, 24 Ianuarie 2012 - Unirea suferinţelor", "Nu ne-aţi ciuruit, ne-aţi jefuit", "Breaking news: Igaş, operat de urgenţă la Viena de PROST TATĂ", "Stop avansării în grad pe criterii politice", "Rezervist în armata NATO am fost declarat vierme în România" (scris şi în engleză, franceză, germană), "Patria hoţilor este «mândră» de voi, hoţilor", lângă mesaj fiind fotografii cu Roberta Anastase şi Sever Voinescu, "Oprea, ministru' de carton", "Lunetist, caut de lucru".
UPDATE 14.03 Manifestanţii din Piaţa Victoriei au plecat în marş către sediul Televiziunii Române, unde vor protesta, fiind nemulţumiţi de modul cum TVR a reflectat protestele. Ei mărşăluiesc, iar pe fundal se aude melodia "Doamne, ocroteşte-i pe români". Protestatarii au blocat trei benzi de circulaţie de pe Bd. Aviatorilor.


UPDATE 13.59 Unii dintre parlamentarii şi miniştrii care au participat, marţi, la şedinţa comună consacrată aniversării Unirii Principatelor, au ascultat discursurile omagiale în timp ce vorbeau la telefon şi urmăreau presa pe tablete, Iphone-uri şi Ipad-uri. În banca ministerială, premierul Emil Boc şi-a petrecut timpul urmărind pe Ipad-ul său un post de televiziune care transmitea în direct evenimentele din ţară, de la Iaşi sau din Piaţa Victoriei.
UPDATE 13.49 Numai un popor unit este un popor demn, iar orice unire este măreaţă şi orice dezbinare este un rău şi o pierdere, a spus patriarhul Daniel în cuvântul de învăţătură rostit, marţi, la slujba de Te Deum din Catedrala patriarhală.
UPDATE 13.48 Secretarul general al PDL a mai declarat, marţi, că "este o glumă bună" ideea că premierul Boc şi-ar da demisia şi a precizat că "primul ministru nu trebuie să-şi dea demisia, nu are niciun motiv în momentul acesta, când ţara are nevoie să fie guvernată".
UPDATE 13.47 "E ca un lucru incomplet. Nu ne putem bucura de absenţa opoziţiei în Parlament. Opoziţia face parte integrantă din Parlamentul acesta şi orice fel de acţiune parlamentară, fie că este un cadru festiv, fie că este o acţiune obişnuită, zilnică, trebuie să se desfăşoare în prezenţa opoziţiei", a spus secretarul general al PDL, Ioan Oltean.
UPDATE 13.46 "E Ziua Unirii. Şi nicicând nu am fost mai dezbinaţi, mai înstrăinaţi. Unii, închişi într-o disperare îndârjită. Alţii, ferecaţi după rânjete atotştiutoare", scrie Indira Crasnea, într-un editorial intitulat "Înstrăinaţi de Ziua Unirii".
UPDATE 13.18 Optsprezece manifestaţii dedicate Unirii Principatelor Române au fost declarate la nivel naţional, ordinea fiind asigurată de jandarmi, fără a fi luate măsuri speciale, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Florin Hulea.
UPDATE 13.03 Se pregătesc manifestaţiile şi la Focşani, unde mii de oameni sunt aşteptaţi în Piaţa Unirii.

UPDATE 12.59 Premierul Emil Boc a anunţat că va trimite în cursul zilei de marţi preşedintelui Traian Băsescu o propunere pentru postul de ministru al Afacerilor Externe, dar nu a precizat care va fi persoana nominalizată.
UPDATE 12.53 Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a declarat, marţi, răspunzând unei întrebări, că sunt "şanse mari" ca liderul UNPR Cristian Diaconescu să fie propus pentru funcţia de ministru de Externe.
UPDATE 12.49 După şedinţa solemnă a Parlamentului, Emil Boc a declarat că recomandările FMI reprezintă ceea ce a avut Guvernul în vedere la elaborarea bugetului, respectiv dacă evoluţia economică o va permite, să se poată recupera din tăierile de pensii şi salarii. La rândul lui, Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, pentru gândul, că FMI nu a cerut mărirea salariilor şi pensiilor, în documentul încheiat cu Fondul fiind menţionată posibilitatea acestor creşteri, dacă situaţia economică o va permite.
UPDATE 12.46 MESAJUL LUI EMIL BOC, din Parlament, de Ziua Unirii: "Acum avem o altă confruntare majoră, criza economică, iar răspunsul trebuie să fie tot unitatea. Uniţi putem răzbi mai uşor, dezbinaţi pierdem în parte fiecare, pierde ţara şi interesul naţional. Cred că încă nu este prea târziu şi putem face acest lucru, cred că acest popor şi această clasă politică au resursele să pună în faţă unirea şi nu dezbinarea".
UPDATE 12.35 Preşedinţii USL, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, susţin o conferinţă de presă la Iaşi, alături de alţi membri ai coaliţiei. "USL reprezintă o Unire a Opoziţiei împotriva Puterii", a declarat Victor Ponta. Crin Antonescu a ţinut să le mulţumească edililor de la Iaşi pentru modul cum au organizat manifestaţiile legate de Ziua Unirii.

UPDATE 12.13 Protestatarii din Piaţa Victoriei din Bucureşti scandează "Jos Băsescu", "Jos Guvernul", "Singura soluţie, încă o revoluţie" şi au pancarte pe care scrie, printre altele, "Vrem alegeri libere", "Nu vreţi dialog social? Aveţi proteste stradale" şi "24 Ianuarie 1859 - Unirea năzuinţelor, 24 Ianuarie 2012 - Unirea suferinţelor".

UPDATE 12.09 Emil Boc, în Parlament: "Poporul român a avut mereu în sânge ideea unităţii naţionale, indiferent cât de grele au fost vremurile. 24 ianuarie 1859 a fost un moment magic. Clasa politică a realizat alte două obiective majore: intrarea în NATO şi în UE".
UPDATE 12.00 Varujan Vosganian, fost Ministru al Economiei, participă şi el la ceremonia de la Iaşi.

UPDATE 11.58 Întrebată dacă va sărbători ziua de 24 Ianuarie şi în alt loc decât la Parlament, Roberta Anastase a spus: "Este o şedinţă solemnă şi sărbătorim aşa".
UPDATE 11.56 ZIUA UNIRII LA CLUJ: Reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene s-au prins, marţi, la Cluj-Napoca, în faţa Prefecturii, în Hora Unirii, alături de zeci de persoane prezente la manifestările organizate cu ocazia Zilei Unirii Principatelor. Ceremoniile de marcare a Zilei Unirii Principatelor s-au desfăşurat, marţi, la Cluj-Napoca, în faţa sediului Prefecturii, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unde au avut loc o slujbă religioasă oficiată de mitropolitul Clujului, IPS Andrei, şi depuneri de coroane de flori din partea unor instituţii publice, partide, asociaţii culturale, Armatei.
UPDATE 11.41 MESAJUL LUI BĂSESCU de Ziua Unirii: "România are nevoie de loialitatea, eficienţa şi responsabilitatea noastră, oriunde am fi"
UPDATE 11.36 În discursul său, primarul Gheorghe Nichita a spus că "Bucureştiul a rămas dator Iaşiului şi Moldovei". "Azi nu polemizez şi nu lansez atacuri împotriva nimănui pentru că trebuie să cinstim memoria înaintaşilor noştri. Să recunoaştem sacrificiul Iaşiului şi al Moldovei. Domnitorul Cuza a spus la un moment dat: «Nu uitaţi că acest oraş este leagănul Unirii». Să le amintim parlamentarilor şi celor care se află la putere vorbele lui Cuza. Bucureştiul a rămas dator Iaşiului şi Moldovei", a spus Nichita.
UPDATE 11.33 Şedinţa comună solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată aniversării zilei de 24 ianuarie 1859 - Ziua Unirii Ţării Româneşti cu Moldova - a început, în absenţa parlamentarilor opoziţiei.
UPDATE 11.27 Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că el nu a jucat prea des Hora Unirii, apreciind că, "până la urmă, fiecare sărbătoreşte în suflet o astfel de zi".
UPDATE 11.19 Consilierul prezidenţial Iulian Chifu a fost şi el pe scena de pe care oficialităţile au rostit discursuri, iar potrivit reprezentanţilor primăriei iaşi trebuis să ia şi el cuvântul, însă a renunţat după ce prefectul Dragomir Tomaşeschi, care provine din PDL, a fost huiduit în momentul rostirii discursului.
UPDATE 11.18 Huiduieli au fost şi în momentul în care a fost depusă o coroană de flori din partea Guvernului, participanţii strigând "Hoţii" şi "Jos Guvernul".
UPDATE 11.12 Hora de la Iaşi continuă.


UPDATE 11.10 Guvernul a revenit asupra anunţului anterior şi a anunţat că premierul Emil Boc va participa totuşi la şedinţa comună solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului, organizată marţi la Parlament şi consacrată aniversării zilei de 24 ianuarie 1859, Ziua Unirii Ţării Româneşti cu Moldova.
UPDATE 11.09 Ar fi pentru prima dată de când este preşedinte când Traian Băsescu nu participă la manifestările de la Iaşi şi Focşani.
UPDATE 11.06 Preşedintele Traian Băsescu a postat, pe site-ul Preşedinţiei, un mesaj cu ocazia Zilei Unirii: "Este de datoria noastră să continuăm efortul artizanilor Unirii, participând împreună la consolidarea statului de drept şi la modernizarea României. Statul de drept este fundamentul democraţiei. Doar asumând supremaţia legii putem avea garanţia reuşitei noastre ca naţiune, ca cetăţeni ai unei ţări libere şi democratice".
UPDATE 11.05 Preşedintele Traian Băsescu a fost invitat şi la Focşani, dar nu a confirmat.
UPDATE 11.03 Oamenii prezenţi la Iaşi l-au huiduit din nou pe Traian Băsescu, în momentul în care s-a anunţat depunerea unei coroane de flori din partea Preşedinţiei. De asemenea, Prefectul judeţului Iaşi a fost huiduit, în momentul în care a urcat pe scenă pentru a transmite un mesaj.
UPDATE 11.01 Ponta, Nichita şi Antonescu sunt în marş către statuia lui Alexandru Ioan Cuza. De asemenea, continuă şi spectacolul de muzică populară.

UPDATE 10.55 Au apărut tot mai mulţi cetăţeni îmbrăcaţi în costume naţionale, cu steaguri tricolore şi portrete ale lui Alexandru Ioan Cuza.

UPDATE 10.52 La Iaşi, lumea a început să danseze hora Unirii pe stradă.



UPDATE 10.50 Mai multe persoane care au participat, marţi, în Piaţa Alexandru Ioan Cuza din Craiova, la manifestările dedicate Unirii Principatelor Române au scandat numele militarului Alexandru Gheorghe, care a participat, luni, la protestele din Piaţa Universităţii.
UPDATE 10.48 Iată ce se întâmplă la Bucureşti, în cea de-a 12-a zi de proteste.
UPDATE 10.46 O informaţie şi de la Bucureşti: premierul Emil Boc nu va participa la şedinţa solemnă din Parlament.
UPDATE 10.41 La Iaşi au început să fluture steaguri tricolore. Crin Antonescu, Victor Ponta şi Gheorghe Nichita fac o baie de mulţime. Întrebat de ce nu participă Traian Băsescu la manifestaţiile de Ziua Unirii de la Iaşi, Antonescu a răspuns: "Poate îi e ruşine".



UPDATE 10.35 La Iaşi a început defilarea militară.

UPDATE 10.28 Oamenii au început să scandeze din nou: "Jos Băsescu! Jos Băsescu!".
UPDATE 10.30 La ora transmiterii acestei ştiri, în Piaţa Unirii din Iaşi se află aproximativ 5.000 de oameni, potrivit estimărilor jandarmilor. Unii dintre participanţi au pancartre cu mesaje precum "Jos Băsescu", "Nu comasate", "Vrem anticipate", "Poporul a muncit şi voi l-aţi jerfuit", "În cinstea marelui unificator să-l dăm pe trădător".
UPDATE 10.28 Militarii depun o coroană de flori la statuia lui Alexandru Ioan Cuza.

UPDATE 10.26 Liderii Opoziţiei, Victor Ponta şi Crin Antonescu, ascultă discursurile oficialilor de la Iaşi.

UPDATE 10.24 Preşedintele Traian Băsescu a fost huiduit la Iaşi, unde mii de oameni s-au strâns pentru a serba Ziua Unirii.

UPDATE 10.23 Zeci de manifestanţi s-au strâns în Piaţa Victoriei din Bucureşti, în faţa Guvernului.
UPDATE 10.22 Primarul din Iaşi, Gheorghe Nichita, ţine în acest moment un discurs.
UPDATE 10.14 Premierul Emil Boc a transmis, marţi, un mesaj cu prilejul aniversării Zilei Unirii Ţării Româneşti cu Moldova, arătând că şi în prezent, ca şi în urmă cu 153 ani, este nevoie de "unitate" pentru a apăra interesele României şi de înţelepciune politică în actuala conjunctură socială şi economică.
UPDATE 10.13 Vezi aici programul manifestaţiilor de Ziua Unirii 24 ianuarie de la Iaşi.
Oamenii au început să scandeze din nou: "Jos Băsescu! Jos Băsescu!".
UPDATE 10.30 La ora transmiterii acestei ştiri, în Piaţa Unirii din Iaşi se află aproximativ 5.000 de oameni, potrivit estimărilor jandarmilor. Unii dintre participanţi au pancartre cu mesaje precum "Jos Băsescu", "Nu comasate", "Vrem anticipate", "Poporul a muncit şi voi l-aţi jerfuit", "În cinstea marelui unificator să-l dăm pe trădător".

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu