marți, 15 mai 2012

O minune traita pe viu: FOCUL CARE VINE DIN CER

* In noaptea Invierii, la Mormantul lui Iisus din Ierusalim *

Pe langa miracolele infaptuite in timpul vietii, Iisus ne-a lasat o minune si dupa inaltarea la cer. Un miracol consemnat pana si de credinciosii musulmani. Este singura minune care se intampla cu regularitate, in fiecare an. La fel de veche ca si credinta crestina, s-a petrecut intaia data in prima zi a Invierii lui Hristos, si se petrece si acum, in timpul slujbei de Pasti, oficiate de Patriarhul Ierusalimului in Sambata Mare. Cu ani in urma, m-am invrednicit si eu sa particip la ea.

Cetatea Sfanta

Ierusalim. Calc pe locurile in care a pasit Iisus. Dealuri, pe alocuri molcome, alteori abrupte, scaldate in



praf si lumina alba. Un pamant sterp, cu putina iarba si multa piatra. O liniste stranie, alta decat cea care te imbata in tinuturile manastirilor noastre. Aici, fiecare fosnet e asurzitor. Linistea asta trebuie sa Il fi cuprins si pe Domnul cand se ruga in gradina Ghetsimani, cerandu-i Tatalui izbavire. O liniste de pustiu. Ma apropii de cetatea veche. Un tinut de doar patru kilometri patrati, inconjurat de ziduri stravechi.
O minune traita pe viu: FOCUL CARE VINE DIN CERDupa ce Patriarhul Ierusalimului intra in mormant, in Biseica Invierii se sting toate luminile
Un orasel minuscul, ca un sipet, in care sunt stranse cele mai dragi comori ale credintei crestinilor. Fiecare straduta, orice piatra batrana poarta urmele trecerii Mantuitorului. Pentru El, Ierusalimul era Cetatea! Locul Templului Sfant, in care au fost adapostite Tablele Legii si Mana din pustie, locul in care, la doar 13 ani, s-a pierdut de parinti si a ramas cu carturarii si fariseii, pentru a le explica Legea. Locul in care a locuit Maica Sa, pana la 16 ani, cand s-a logodit cu batranul Iosif.
Iisus avea doar 33 de ani cand a intrat pentru ultima oara in Cetatea Sfanta. Stia dinainte ca avea sa moara. De bunavoie. "Erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea inaintea lor. Si luand la Sine, iarasi, pe cei doisprezece, a inceput sa le spuna ce avea sa I se intample: Ca, iata, ne suim la Ierusalim si Fiul Omului va fi predat arhiereilor si carturarilor; si-L vor osandi la moarte si-L vor da in mana paganilor. Si-L vor batjocori si-L vor scuipa si-L vor biciui si-L vor omori, dar dupa trei zile va invia".
Moartea cu care avea sa piara era rastignirea pe cruce. Condamnatul era batut in cuie, dar nu murea din cauza ranilor. Agoniza zile intregi, pana cand se stingea de sete si epuizare. In timpul acesta piroanele sfasiau trupul zdrobit de chinuri groaznice. In tot Ierusalimul de azi, moartea pe cruce a lui Iisus e omniprezenta. E impregnata in piatra, e gravata in inimile pelerinilor, e purtata de vantul ce sufla din desert. Nu i te poti sustrage. O simti in tine de indata ce calci in cetate. E ca un sfredel sfant, dar, ce minune!, nu te tulbura, ci te linisteste. Te poti preda ei fara teama, pentru ca e o moarte din iubire. O iubire cum noi, pamantenii, nu am mai vazut si nu vom mai vedea vreodata, pana ce universul se va sfarsi. Iubire cereasca, de Dumnezeu incarnat.



Biserica Invierii

Am ajuns in micuta cetate. Aici se afla Pretoriul Roman, in care Iisus a fost judecat si in care capeteniile iudeilor i-au cerut moartea. Aici este locul in care L-au biciuit, stradutele pe care a mers purtandu-si Crucea, aici e si Golgotha si Mormantul. Ma afund in aceasta lume, ca intr-un univers lichid. E o atmosfera ireala. Sfanta.
O minune traita pe viu: FOCUL CARE VINE DIN CERLumina de la lumina
Aproape ca o pot pipai. Merg pe urmele pasilor Fiului lui Dumnezeu. Pamantul pe care au calcat talpile sale goale e la doar cativa metri sub dalele de piatra.
Ma preling prin stradute stramte, tixite de bazilici stravechi. Caut cu infrigurare mareata Biserica a Invierii. Dintre toate neamurile crestine, doar noi, ortodocsii, o numim asa. Toti ceilalti ii spun "Biserica Sfantului Mormant". Lor le aminteste de Patimile Mantuitorului, noua de venirea Luminii Sfinte, arvuna a Invierii. Pentru toti ceilalti ea este locul in care Hristos a murit, pentru noi e locul in care El e viu in veci, prezent an de an prin Lumina Sa.
Intrarea principala e intr-o curte pietruita. Portile lacasului, imense, grele de ani, se deschid spre un labirint de altare. E o catedrala uriasa, cu o cupola cat cerul, unica in lume - o biserica aidoma unui stup, inauntrul careia se afla alte biserici, de unde se inalta rugaciuni in toate limbile pamantului. Arhitecturi si stiluri iconografice diferite se succed intr-o viteza ametitoare. Urc mai intai la altarul Golgothei, acolo unde inima Domnului a incetat sa mai bata. Densitatea aceea pe care am simtit-o in aer creste cu fiecare pas. Cobor si ma indrept spre Mormantul Sfant. Patrund in tainitele lui pazite de un calugar grec.
Locul e stramt, ascuns sub pamant, implantat adanc in centrul imensei catedrale, chiar in inima ei. La inceput, intri in capela in care a stat ingerul vestitor al Invierii, cel cu "infatisarea ca fulgerul, si imbracamintea alba ca zapada". Apoi pasesti chiar in mormant - o grota de piatra simpla, pe care credinciosii au imbracat-o cu marmura. In fata ta e chiar lespedea pe care a fost asezat trupul lui Iisus.
O minune traita pe viu: FOCUL CARE VINE DIN CERHristos a Inviat!
Locul de unde a Inviat. Locul la care au venit in goana credincioasele femei si apostolii sceptici. Locul pentru care au luptat veacuri de-a randul armatele cruciatilor. Dupa avalansa de altare somptuoase, impodobite cu sculpturi sofisticate si fresce baroce, Mormantul e de o socanta simplitate. Deodata, Mantuitorul iti apare asa cum a fost. Un simplu tamplar din Nazareth. Umil. Nebagat in seama. Sarac. Cand toata viata te-ai inchinat Lui ca Dumnezeu, deodata, aici, in Mormant, te izbeste Omul Iisus, Nazarineanul. Intr-o clipa intelegi ce presupune sfintenia. Cum trebuie traita viata si ce eveniment e moartea. Si, mai ales, patrunzi cu mintea in tainita Sfintei Treimi. Gusti din ea si vezi ca Dumnezeu insusi e smerit si discret. E iubitor si cald. Si te simti nevrednic ca atingi piatra aceea simpla si noduroasa, ca iti plimbi degetele cu dragoste peste crestetul ei.
Sunt chiar in locul in care se produce minunea venirii Luminii. Aici intra in fiecare an Patriarhul Ierusalimului. Sta in genunchi, chiar pe locul in care stau eu, intr-un intuneric deplin, pe care Focul Sfant il lumineaza la rugaciunile lui. Mormantul nu e nici gol si nici plin de durere. E inmuiat si acum in lumina. O lumina atat de stralucitoare, atat de puternica, incat, pe langa ea, soarele pare o micuta candela. Si toata lumina aceasta ti se scurge in suflet. Si ramane. Maine e Sambata Mare. Maine voi asista si eu, printre miile de pelerini, la o minune "pe viu". Maine.

Sambata Mare

Orasul e parca sub asediu. Seara, politia goleste cetatea de pelerini. Strazile raman pustii, populate doar de localnici. Toata lumea asteapta. Vazduhul e parca impietrit si el. Acasa, in Romania, astazi e ziua odihnei. Momentul de ragaz al gospodinelor, ziua in care rugaciunile din biserici se opresc. Parca toata lumea isi trage acolo sufletul, pentru asaltul din noaptea Invierii.
O minune traita pe viu: FOCUL CARE VINE DIN CERFocul care nu arde

Aici, la Ierusalim, ziua incepe calm, ca uvertura linistita a unei opere dramatice. Dis de dimineata, cand lumina se ingana cu intunericul, pelerinii se randuiesc la portile orasului. Toti vor sa ajunga inauntru, in Biserica Invierii, in fata Mormantului. Sunt numai ortodocsi. Greci galagiosi, rusi pravoslavnici cu barbi lungi si fete trase de post, sarbi napraznici, romani smeriti, minusculi in marea aceasta slava. Multimea se talazuieste ca un lac urias, apasand portile batranei cetati. Bruma de cuviinta se risipeste repede. Chemarea miracolului e apriga si se cere stinsa. Cu forta. Femeile icnesc, copilasii incep sa planga. In cele din urma, trecem navalnic prin portile stravechi si ne risipim pe stradutele inguste, ca o caracatita uriasa, cu mii de trupuri si zeci de mii de membre. Din loc in loc, torentele umane sunt stavilite de garzi. Orasul e pazit de soldati inarmati, de garduri de piatra si fier. Multimea se arunca asupra lor si se trage inapoi neputincioasa. Nimeni nu e sigur ca va razbi pana la capat. Credinciosii sunt multi, iar imensa Biserica a Invierii pare foarte departe. Se inalta rugi, se topesc madulare. E ca un razboi in care ne mistuim unii pe altii, fratii intre ei, uitand de cruce, pedepsind Invierea Domnului cu iuresul nostru navalnic si pagan.
In cele din urma razbim. Gardurile au fost sfaramate si nimic nu ne mai desparte de Biserica Invierii. Suntem in fata portilor ei, dar imensa catedrala devine intr-o clipa neincapatoare. Ar vrea sa ne soarba pe toti in pantecele ei de piatra, sa ne astampere setea de credinta, dar nu poate. De aceea, doar o mica parte din uriasul fluviu de pelerini va putea patrunde inauntru si, din ei, doar cateva sute se vor afla in apropierea Mormantului, pentru a primi Lumina de la Patriarh. Restul vor sta ticsiti pe stradutele Ierusalimului, umpland pana la refuz bisericile lui, asteptand ca Domnul sa se milostiveasca si de ei. Uneori, doar la cei vrednici se intampla mari minuni, oriunde s-ar afla. Lumanarile sau candelele aduse de ei se aprind singure, in momentul in care vine Lumina la Sfantul Mormant.
O minune traita pe viu: FOCUL CARE VINE DIN CERCand Patriarhul iese din Mormant, toti pelerinii se indreapta spre el pentru a primi Lumina Sfanta
Eu am izbutit sa intru in Biserica Invierii. Deocamdata, sunt doar in apropierea Golgothei. In fata mea, un zid de oameni. Intre ei, o maicuta. Contrasteaza prin seninatate. Pe chipul nostru se citeste indarjirea si teama, teama de a nu ajunge pana la Mormant. Ea sta linistita si se roaga. Dupa port e romanca si de aceea intru in vorba cu ea. E de cativa ani la Ierusalim si slujeste chiar in obstea de maicute a Bisericii Invierii. Ele au grija de candele si de vesminte, de curatenie si de randuiala. Sunt sufletele nevazute a caror munca nu o baga nimeni de seama. Maicutei ii pare rau ca noi, mirenii, ne inversunam atat sa atingem Lumina. Imi spune ca aceasta e prezenta continuu. Ca sa o vezi, ai insa nevoie de credinta. "E tot timpul aici, veghind asupra noastra, marturisindu-L pe Hristos si mustrandu-ne pentru pacate. Credinciosii cred ca ea se arata doar in Sambata Mare, dar nu e asa. Uneori, la vremuri de restriste, apare pe neasteptate. Asa a fost anul trecut, cand a fost atacata o biserica. Atunci, candelele de la Golgotha s-au aprins in miez de vara. In primul an cand am venit la Ierusalim, nici nu am putut ajunge in Sambata Mare la Sfantul Mormant. Am ramas la intrare, aproape de Piatra Mirungerii. Stateam si plangeam, gandindu-ma ca sunt nevrednica. Dar cand Lumina a venit, am vazut cu ochii mei cum o candela, aflata deasupra Pietrei Mirungerii, s-a aprins singura. Atunci am inteles ca m-am intristat degeaba. Dumnezeu vrea de la noi credinta si iubire, dar noi ii cerem doar semne si minuni".
Ma indrept spre centrul Bisericii Invierii. In fata mea, micut si strivit de magma umana, sta Sfantul Mormant.

Asteptarea

Talazul de oameni a incremenit. Ajunsi in fata locului sfant au uitat de oboseala si chin si au inceput sa se roage. Stam lipiti unul de altul, cimentati, imposibil de clintit. Un imens Trup care murmura din mii de buze.
O minune traita pe viu: FOCUL CARE VINE DIN CERPelerin in rugaciune
Patriarhul inca nu a sosit. Mai sunt cateva ore pana la miezul zilei, atunci cand incepe de fapt Slujba Luminii Sfinte. Intre pelerini au aparut arabii ortodocsi. Majoritatea sunt din Ierusalim, dar multi vin de la Bethleem si din alte locuri ale Israelului. Ei cred ca sunt urmasii pastorilor care erau cu turmele langa pestera in care s-a nascut Domnul. Sunt credinciosi si isi manifesta zgomotos credinta, de cand un arab convertit a fost ucis de stapanirea otomana. E felul lor de a arata ca nu le e frica de moarte, ci de Hristos. Striga mereu: "Vino! Vino Doamne!", bat din palme, se urca unii in spatele celorlalti si inconjoara Sfantul Mormant. E un vacarm de nedescris. O experienta imposibila pentru cel obisnuit cu linistea din bisericile de acasa. In cele din urma, apare Patriarhul Ierusalimului. A lepadat straiele cernite ale Postului si a venit imbracat in cele albe, ale Invierii. Slujba incepe intre tunetul credinciosilor arabi si murmurul celorlalti.
Stau chircit. Trupul ma doare, sunt impins, zdruncinat, inghesuit. Gandurile imi zboara stinghere si imi dau seama ca m-am straduit sa ajung pana aici, dar nu am facut nimic pentru a urca mai sus, la Domnul. Ca, in toata goana mea dupa miracol, L-am lepadat. Ma caiesc si incerc sa ma rog. Tulburat, spun o rugaciune. Cuvinte simple, fara prea multa luare aminte, mai mult din varful buzelor: "Tatal nostru care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau, vie Imparatia Ta, faca-se Voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant". Si atunci se intampla ceva neasteptat. Domnul covarseste imprastierea mea si ma aduna inlauntru. Un potop de bucurie ma napadeste de niciunde. O caldura nepamanteana. Parca Hristos ma invaluie si ma strange in brate. Mintea mi se goleste, tulburarile sunt acum departe, departe. Le-am uitat.
Aud ca prin vis vacarmul arabilor si-l vad pe Patriarh ca se apropie de Sfantul Mormant. E dezbracat de vesmintele arhieresti, pastrand deasupra doar stiharul, o camasa lunga si alba, un vesmant simplu. Politia evreiasca si primarul Ierusalimului il perchezitioneaza, pentru a nu avea nici o sursa de foc. In Biserica Invierii se sting toate candelele si lumanarile. In plina zi, se lasa intunericul. Cateva raze se preling din ferestrele de sus ale imensei cupole. In Mormantul Sfant e insa un intuneric desavarsit.

Miracolul

In biserica s-a lasat acum linistea. Pelerinii stau cu ochii pe intrarea pe unde a disparut Patriarhul. Suntem cu totii si cu tot sufletul in rugaciunea lui, acolo, pe stanca goala, implorand sa vina Lumina. "Ingenunchez cu frica sfanta in fata locului unde a zacut trupul lui Hristos dupa moarte si de unde a inviat. Spun anumite rugaciuni care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor si dupa aceea astept. Uneori astept cateva minute, dar de obicei minunea are loc imediat dupa ce am spus rugaciunile. Din mijlocul lespezii pe care a fost culcat Iisus se revarsa o lumina nedefinita, care are o tenta albastruie, dar culoarea poate capata multe nuante.
O minune traita pe viu: FOCUL CARE VINE DIN CERPelerini in Sambata Mare (1905)
Nu poate fi descrisa in cuvinte omenesti. Lumina rasare din piatra, ca ceata care se ridica deasupra unui lac, lespedea pare a fi acoperita de un nor, dar este lumina. Lumina se comporta diferit in fiecare an. Uneori acopera piatra, alteori lumineaza tot Mormantul, asa incat oamenii de afara vad Mormantul plin de lumina". Intre pelerini e o asteptare frenetica in interior si, in acelasi timp, nemiscata in exterior, ca pe mare, inaintea unei furtuni. Parca simti incarcatura in aer. Te apasa. Nu e dureroasa. E ca o bucurie care sta sa tasneasca, dar asteapta o confirmare pentru a se elibera. "Lumina nu arde, nu mi-am ars barba niciodata in cei 16 ani de cand sunt Patriarh al Ierusalimului si am primit Focul Sfant. Lumina are alta consistenta, diferita de lumina focului care arde in candela. La un moment dat, Lumina se inalta si formeaza o coloana in care focul este de natura diferita, asa ca pot aprinde lumanarile mele de la ea. Dupa ce am primit flacara, ies si dau Focul intai Patriarhului armean, apoi Patriarhului copt, si dupa aceea tuturor celor prezenti in biserica".
Doua flacari se itesc prin deschizaturile speciale ale Sfantului Mormant. Clopotele incep
sa bata bezmetic, multimea striga - "Hristos voskrese!", "Hristos a inviat!", "Hristos anesti!". Lacrimile imi curg lin pe obraji. Il vad pe Patriarh cum iese din Mormant, cu manunchiurile de 33 de lumanari, dupa anii Mantuitorului. E purtat pe brate de credinciosii arabi, pentru a duce tuturor Lumina Sfanta. Intr-o clipa, toata Biserica Invierii e o mare de foc. Fetele se lumineaza dinlauntru. Plangem de bucurie si ne imbratisam fara sa ne stim. Am uitat toata zdroaba si tot chinul. Bucuria ne inunda fara sa poata fi zagazuita de nimic. Lumina s-a revarsat in noi si acesta e cel mai mare miracol, cel pe care a vrut Hristos sa ni-l aduca, cel pentru care a murit si cu care a inviat din morti. Bucuria asta deplina, bucuria iubirii neconditionate, nepamantene este, pana la urma, cea care aprinde candela Patriarhului si ne incendiaza noua sufletele. Iubirea - Dumnezeu.
Ma ghemuiesc sfarsit pe treptele altarului grecesc. In cateva minute, multimea se rareste. Pelerinii ies la soare, raspandindu-se fericiti pe strazile Ierusalimului. Un grec impins de multime langa mine pare dezamagit. Voia un miracol grandios, cu fulgere si tunete, cum auzise ca se intampla. Discretia cu care se arata flacara in mormant l-a dezamagit. El spune ca nu a vazut nimic, eu ii spun ca am fost orbit de lumina care mi-a rasarit in suflet si pentru care nu eram vrednic deloc. Tine in maini un buchet de lumanari stinse, pentru ca flacara credintei crestine se aprinde doar de Sus. Asa cum m-a invatat maicuta care ostenea prin catedrala, Lumina Sfanta e mereu cu noi. Trebuie doar sa ne deschidem larg ochii inimii pentru a o vedea. Nu numai la Ierusalim, ci pretutindeni. Si, mai ales, in adancul inimii noastre. Acolo unde sunt Imparatia si Sfintii si Domnul, acolo unde simtim in fiecare an ca Hristos a inviat!


Istoria Sfintei Lumini

* Sfantul Narcis, episcop al Ierusalimului la sfarsitul secolului al II-lea, intr-o noapte de Sfintele Pasti, dupa ce s-a terminat untdelemnul din candelele Sfantului Mormant, l-a inlocuit cu apa, si totusi, spre uimirea multimilor, ele au ars in continuare.
O minune traita pe viu: FOCUL CARE VINE DIN CERPagina din manuscrisul Al-Athar al-baqiyah, in care Al Biruni vorbeste de Lumina Sfanta
* In secolul al V-lea, manuscrisul liturgic "Haghios Stavros" specifica faptul ca Lumina Sfanta vine doar la rugaciunea Patriarhului Ierusalimului.
* Calugarul Bernard scrie in anul 870 - "Merita insa sa spunem ce se intampla la Privegherea Pastilor, cand ingerul aprinde candela care atarna deasupra Mormantului".
* In secolul X, un jurist arab, Ahmed ibn al-Kassa, face una din primele referiri la proprietatile miraculoase ale Sfintei Lumini: "Desi e aprinsa, lumanarea nu te arde".
* Marele om de stiinta persan, musulmanul Al-Biruni, scrie in jurul anului 1000 in l-Athr al-bqiyah (Cronologia Vechilor Neamuri): "Referitor la Sambata Invierii se vorbeste despre o povestire care il surprinde pe cercetatorul stiintelor naturale si despre motivul pentru care este cu neputinta sa se descopere. Daca nu ar exista intelegerea unanima a potrivnicilor (minunii) si nu ar fi mentionat ca au vazut-o si ei insisi, chiar si dascali eminenti si alti oameni nu ar fi mentionat-o in scrierile lor, poate cineva ar fi putut sa nu aiba incredere. Eu am aflat din carti si am auzit de la al-Faraj ibn Salih din Bagdad ca in Biserica Invierii din Ierusalim crestinii si oricare altul vine in acea zi la locul Mormantului implora si invoca pe Dumnezeul Cel Preainalt de la amiaza pana seara. Vin inca si muezinul geamiei, imamul, conducatorul rugaciunii si emirul cetatii, care stau langa Mormant. Aduc cu ei opaite, pe care le aseaza sus, desi (Mormantul) este inca inchis. Crestinii au deja stinse opaitele si facliile lor si asteapta pana ce zaresc o flacara alba curata care aprinde o candela. De la aceasta flacara aprind candelele in geamie si in biserici. In continuare se intocmeste un raport scris catre califi despre ceasul cand a coborat flacara. Cel care m-a instiintat povesteste ca unii sultani au pus in locul fitilului o sarma de arama ca sa nu se aprinda si sa nu se infaptuiasca (minunea). Insa atunci cand venea flacara se aprindea arama. Venirea in acea zi a flacarii din cer, care revine in acel loc in fiecare an, se face pricina sa ramanem uimiti".
* In anul 1187, insusi sultanul Salah al-Din vine la Sfantul Mormant in Sambata Mare pentru a vedea minunea. El va stinge candelele cu mana sa, dar acestea se aprind din nou. Stirea este mentionata in "Itinerarium Peregrinorum et Gesta Regis Ricardi".
O minune traita pe viu: FOCUL CARE VINE DIN CERColoana despicata de Lumina Sfanta in 1580

* Sir John Maundeville, un cavaler englez, scrie in 1322: "Exista o candela care atarna inaintea Mormantului, arzand stralucitor. Se stinge in Vinerea Mare si se aprinde de la sine, in ceasul in care Domnul nostru a Inviat din morti".
* Ioan VI Cantacuzino scrie la 1360: "In ceasul in care crestinii sunt adunati acolo, cantand imnul Invierii lui Hristos, o Lumina din Cer se pogoara si aprinde cele trei Candele aflate in Mormantul lui Hristos".
* In anul 1580, in timpul ocupatiei otomane a Ierusalimului, armenii bogati din Ierusalim au platit sultanului ca sa oficieze slujba in locul Patriarhului Sofronie al IV-lea. Acesta a fost silit sa ramana cu credinciosii in afara Bisericii Invierii. In timp ce se rugau, savarsind randuiala obisnuita a slujbei, Sfanta Lumina a despicat o coloana de marmura de la intrare, existenta si azi, si din acea crapatura toti au aprins lumanarile. Tounom, un muezin musulman, a vazut minunea si s-a convertit la ortodoxie. A fost ucis pe loc de ceilalti musulmani, si este pomenit in calendarul ortodox, ca sfant mucenic.

Biserica Sfantului Mormant

Aceasta a fost construita pentru prima data din ordinul imparatului Constantin cel Mare, la scurt timp dupa Consiliul de la Nicea (325 e.n.). Mormantul lui Iisus a fost descoperit de catre imparateasa Elena, mama lui Constantin. Locul i-a fost revelat intr-un vis in timp ce ea se afla intr-o vizita in Ierusalim. Trei cladiri diferite au fost ridicate pe acest loc: o biserica rotunda numita Anastasis - deasupra mormantului gol al lui Iisus; o bazilica magnifica, numita Martyrium, si o racla marcand pozitia crucificarii si numita Calvarium (Golgota) - in scuarul dintre cele doua biserici. Aceste cladiri au fost distruse de catre persani in anul 614 e.n.
Au fost reconstruite si, ulterior, distruse din nou de catre califul Hakim in anul 1009 e.n. Apoi au fost restaurate partial, iar in 1149 e.n., dupa cucerirea Ierusalimului, cruciatii au ridicat biserica actuala avand mormantul lui Iisus si locul crucificarii sub acelasi acoperis.