
A sosit, in fine, si ziua de 8 martie. Asa cum spuneam, o consider o zi absolut normala pentru mine... pana la un punct. Este adevarat, anul acesta 8 martie a picat sambata, zi libera pentru mine. Motiv de relaxare, deci...
Cum ziua de azi e considerata "Ziua femeii", am inceput sa primesc si primele mesaje de felicitare. Ma asteptam sa primesc mesaje de felicitare si urari. Dupa cum ma asteptam si... sa nu le primesc. Am constatat, in timp, ca nu toti cei din jur sunt dispusi sa iti spuna o vorba buna, nu neaparat o urare sau un mesaj de multumire. Poate fi un semn al... celor 7 ani de acasa (sau poate nu?...).
Uneori constat ca "cei 7 ani de acasa" lipsesc, sau sunt intr-o cantitate insuficienta. Mai in gluma, mai in serios, pun acest fapt pe seama... scaderii varstei de scolarizare, copiii mergand si de la 6 ani la scoala. Totusi, am avut si eu colegi, cu multi ani in urma, care mergeau la scoala inainte de 7 ani, deci nu asta ar fi cauza.
Mai pun acest fapt si pe lipsa de timp a parintilor, care, prinsi in febra obligatiilor de servici, nu mai au timp sa se ocupe de copii asa cum ar trebui. Aparent, pare a fi adevarat. Si totusi... si eu am avut parinti ocupati, si totusi, desi nu sunt perfecta din punct de vedere a educatiei, nu depasesc o anume limita a bunului-simt.
Cred, mai degraba, ca exista o oarecare lipsa de fermitate in educatia celor mai mici sau mai mari. Teoretic, nu ai voie sa traumatizezi copiii: nici fizic, nici verbal, in nici un mod cu putinta... Practic, copiii au voie sa se traumatizeze intre ei si sa isi traumatizeze chiar parintii si profesorii, practic pe toti cei din jur. Uita, cei mai multi dintr ei, ca mai au si dreptul de a-si vorbi frumos unul celuilalt, au dreptul de a se ajuta reciproc... etc, etc...
Dar sa trecem peste aceste lucruri. Sa ne amintim doar ca trebuie ca, macar astazi, sa facem viata mai frumoasa tuturor femeilor din jurul nostru.
La multi ani! doamnelor si domnisoarelor...