"Codul manierelor elegante"

Poate pare cam exagerata formularea din titlu, dar cred ca in viata, chiar si acum cand ritmul in care traim este extrem de trepidant, ar trebui sa stim sa ne comportam intr-un fel... poate este pretentios spus "elegant", dar intr-un fel in care sa nu deranjam pe cel de langa noi.
De ce spun asta? Pentru ca azi am trecut printr-o intamplare oarecum penibila, pe care o puteam evita, dar care m-a deranjat destul incat sa ma tenteze sa "protestez" intr-un fel mai putin "ortodox".
Facand o paranteza: cred ca fiecaruia dintre noi, trecand pe strada, ni s-a intamplat sa intalnim in drumul nostru pe cineva cunoscut si sa dorim sa ne oprim din drum pentru a schimba cateva vorbe cu persoana in cauza. Nu ne gandim insa ca, oprindu-ne drept in mijlocul drumului, acolo unde s-a "produs" intalnirea, am putea deranja pe ceilalti trecatori, care vor fi obligati sa ne ocoleasca. Situatia deranjanta pentru ceilalti se poate evita prin mai multe modalitati:
- facem cativa pasi impreuna cu celalalt, in conditiile in care avem o directie de drum comuna;
- ne oprim undeva pe o banca, la o terasa sau o cofetarie, sa bem un suc sau o cafea, in conditiile in care nici unul dintre noi nu se grabeste;
- sau, pur si simplu, daca nu e posibil altfel, ne retragem amandoi din cale, intr-un loc mai ferit, in afara "culoarului de trecere", eventual la marginea trotuarului.
Astazi veneam spre casa si, la un moment dat, in apropierea unor trepte pe care trebuia sa le cobor pentru a-mi continua drumul, vad doua doamne oprite aproape pe mijloc, stand de vorba. Poate ca le-as fi putut ocoli, sau poate ca nu, in orice caz am preferat sa trec (si chiar am trecut...) drept printre ele, apoi dupa 1-2 pasi mi-am inceput coborarea pe trepte, fara sa privesc decat inainte. In urma am auzit pe una din doamne calificandu-ma drept "proasta naibii...", probabil pentru ca nu am stiut sa le ocolesc.
Nu am raspuns deloc in acel moment, dar acum, daca le-as putea raspunde, le-as vorbi cam in felul urmator: "Doamna draga, nu te-a obligat nimeni sa te opresti drept in mijlocul drumului sa stai de vorba; nu banuiai ca nu e obligat nimeni sa te fereasca? Nu stiai ca, oprindu-te in cale, te supui la ghiontirile tuturor celor care trec pe langa dumneata?"
Se pare insa ca multi dintre noi uita sa respecte niste elementare reguli de bun-simt. Daca am gresit, Dumnezeu sa ma ierte!, dar cred ca ar trebui ca fiecare dintre noi sa stie sa priveasca in jur si sa invete cum sa se comporte din modul celorlalti de a se purta.

Emotivitate

Roseste emotionat pana la lacrimi de sarutarile razelor diminetii, care-i mangaie petalele catifelate. Lujerul delicat tremura sub greutatea florii leganate de o adiere delicata.
Asteapta sa fie cules si oferit drept ofranda a iubirii unei fiinte dragi. de aceea, in viata sa efemera, isi etaleaza toate farmecele de care este in stare: prospetime, stralucirea culorii, profunzimea si suavitatea parfumului, catifelarea atingerii.
Stie ca petalele i se vor ofili curand. Stie ca viata sa este efemera. De aceea isi ofera calitatile intr-o explozie de gratie si frumusete, asteptand sa fie admirat din plin.

Focul pasiunii

Danseaza inlantuiti, in ritmul unei muzici doar de ei auzite. Sunt rupti, parca, de lumea din jur, conteaza doar pasiunea pe care si-o poarta unul altuia si pasiunea pentru dans.
Nimic in jur nu mai exista pentru ei; sunt invaluiti intr-o lumina venita parca de altundeva, din alta lume, izolata de intunericul profund din jur.
Exista doar pentru dans si prin dans. Se exprima doar prin limbajul perfect al trupurilor, comunica doar prin priviri.
Ard in focul pasional al unui dans nesfarsit, care nu reuseste sa le potoleasca setea de muzica si de miscare intr-un ritm perfect.
Se vor opri vreodata?

Drumuri paralele

Trecem unul pe langa altul, fara a ne atinge cu nici un chip. Trecem unul pe langa altul, in directii opuse, prizonieri ai unui peisaj tern si monoton, fara sa ne privim in ochi, fara macar a ne vedea, de parca nu am exista deloc unul pentru celalalt. Drumurile noastre lungi prin viata, venind parca de nicaieri si mergand spre o destinatie necunoscuta, nu se vor intalni decat undeva, intr-un punct mai departat ca infinitul.
Nimic pare a nu ne sta in cale. Nimic nu ne opreste mersul nostru neincetat. Oprim uneori in gari pustii, in care nu coboara si nu urca nici un calator.
Mergem mereu, fumegand intr-un efort imens. Mergem mereu, scurtand distantele, inghitind spatiul si timpul. Asteptam mereu sa ducem suflete calatoare spre teluri indepartate, dar precise. Trecem in momente extrem de precise prin statii, asteptand sa culegem calatori; cine rateaza intalnirea cu noi, se spune ca rateaza uneori o ocazie unica sau foarte greu repetabila.
Mergem mereu, gafaind incinse de eforturi cumplite, si totusi nu avem odihna nicicand. Vom merge mereu, trepidand pe drumuri paralele, fara a ne intersecta nici macar privirile, pana cand vom ajunge la destinatie. Apoi o vom lua iar din loc, spre o destinatie noua, atat cat ne vor tine puterile.

Pentru tine

Ridicandu-l din noroiul in care a cazut, fara a-si pierde din frumusete si stralucire, ti-l ofer ca semn al dragostei care ti-o port in adancul sufletului. Sper ca parfumul sau catifelat si fin sa-ti invadeze sufletul, iar culoarea sa stralucitoare sa nu paleasca odata cu ofilirea petalelor.
Stiu ca uneori ma simti distant fata de tine, stiu ca uneori sunt departe de lumea prezenta, urcat fiind intr-o lume a reveriei, a viselor cu ochii deschisi. Dar vreau sa stii ca in acea lume esti doar tu, cotropindu-mi sufletul cu iubire.
Nu-mi doresc, de multe ori decat doar sa-ti fiu alaturi, la bucurie si dureri, in clipe de visare si tacere. Important pentru mine este sa ma primesti in viata ta asa cum sunt, sincer si loial.

Bambi

S-a nascut in mijlocul padurii, in plina salbaticie. Nici nu s-a dezmeticit bine de privelistea coplesitoare a lumii in care tocmai picase ca s-a ridicat cu greu, dar detul de rapid, pe piciorusele-i fragile, cautand hrana, pentru a capata putere.
Cu fiecare zi ce trece are puterea de a zburda din ce in ce mai vioi; in fond, face antrenament pentru viata. Din ce in ce mai rar cade frant de oboseala pe un maldar de iarba uscata.
Are o energie aproape inepuizabila. Alearga non-stop, cu urechile ciulite si cu ochii ageri gata de a "prinde" orice apropiere a unui potential pericol.
Va creste repede si farmecul copilariei se va transforma in delicatetea si eleganta maturitatii. Va ramane insa acelasi strengar gata de alergatura.

Furia marii

Domina cu autoritate planeta, cu o forta demna de invidiat. Desi are locul ei bine stabilit, ataca neincetat tarmul, vrand sa cucereasca cat mai mult din uscatul marginit de stanci dure.
Roade sistematic, neincetat, stancile dure, transformandu-le in nisipul cel mai fin. Apa spumega la izbirea cu putere a tarmului dur, furioasa ca nu reuseste sa sfarme mai mult din stanci.
Parca stiind ca este leaganul vietii, de unde au "evadat" toate formele de viata pe uscat, isi cere tribut de viata inapoi. Fiecare vietuitoare aflata in apropiere isi da obolul cuvenit mamei sale, marea.
Vasta in timp si spatiu, marea ne va domina mereu. La fiecare nesocotire a legilor sale, marea ne va cere socoteala cu o duritate extrema.

Abur si lumina

Un abur dens invadeaza padurea, filtrand lumina difuza a soarelui; nu stii daca e dimineata sau seara, nu stii daca e plina zi, ceata face ca totul sa para crepuscular.
O liniste grea se asterne peste tot in natura; crengile se lasa grele spre pamant, abia scuturandu-se de apa.
aerul pare irespirabil; umezeala este maxima. Odata ce soarele isi va spori puterea, aburul se va ridica spre cer, limpezind atmosfera.

Valul

Acopera delicat priviri triste, ganditoare, sau poate vesele. Fereste chipuri de tinere doamne de priviri indiscrete.
Delicat, mai mult sau mai putin transparent, este un accesoriu elegant, aflat insa pe cale de disparitie in lumea moderna. Il regasim, poate, doar in carti, filme sau tablouri de epoca.
Da o distinctie aristocratica celei care il poarta cu eleganta.
Sincer, as prefera sa il vad mai des, si nu doar in poze cu iz de epoca. Ma tem insa ca purtarea sa va fi privita pe nedrept ca ridicola.

Firul apei

Curge agale, croindu-si drum prin umbra deasa a copacilor. Susurul sau abia se aude soptind usor, in linistea naturii.
Pomii il acopera discret cu lacrimile frunzelor lor uscate, vrajiti de linistea curgerii sale. Luciul sau sclipeste discret, luminat usor de razele de soare strecurate cu greu printre frunze.
Vine de undeva si va ajunge cu siguranta altundeva. Va curge la fel de discret ca intotdeauna, un fir subtire si delicat de apa.

Dau un banut pentru 100 de ganduri

Intortocheate sunt gandurile omului!
Desi construita dupa o logica perfecta, mintea umana este destul de greu de descifrat. Continand si o doza de imprevizibil, judecata omeneasca poate furniza multe surprize, desi are legi extrem de precise.
Discut cu destul de multi oameni: la servici, acasa, pe strada, pe Internet. Pe unii ii cunosc de-o viata (oare?), pe altii ii cunosc de putin timp, iar cu altii vorbesc poate o singura data. Desi ar trebui sa cunosc modul omenesc de a gandi, viata imi furnizeaza mereu surprize, poate si pentru ca fiecare dintre noi este unicat, desi avem nenumarate puncte comune.
Uneori as vrea sa stiu dinainte ce este in mintea celorlalti, poate si pentru ca surprizele de care am parte nu sunt intotdeauna placute; uneori imi sunt date planurile peste cap, alteori sunt solicitata sa fac anumite lucruri in momente din cele mai nepotrivite.Ca atare, nu sunt putine momentele cand ma relaxez, avand totodata o strangere puternica de inima.
Ma bucura cand reusesc sa stabilesc relatii cu alti oameni, relatii pe care le-as vrea de prietenie si respect reciproc. Incerc sa fiu cat se poate de amabila, desi nu sunt platita intotdeauna cu aceeasi moneda; dar incerc sa trec peste asta senina.
Spuneam ca vreau uneori sa stiu ce este in mintea celorlalti. As vrea sa stiu de ce prefera sa se ocupe cu alte lucruri decat mine, de ce le place muzica pe care eu, eventual, o detest. As vrea uneori sa stiu de ce atunci cand citesc o carte cu cea mai mare placere starnesc uneori in jurul meu o agitatie dezaprobatoare, de parca as gresi cu ceva daca citesc. As vrea uneori sa stiu de ce atunci cand ascult un anumit gen de muzica (de obicei clasica....) am "placerea" de a fi bruiata de zgomotele produse in jur tocmai in acel moment. Probabil ca nu voi putea sa aflu niciodata raspunsul.
Poate ca nici nu este bine sa aflu "DE CE?"; o surpriza, chiar neplacuta fiind, este uneori mult mai buna decat cunoasterea dinainte a viitorului sau a lucrurilor ascunse. Si oricum, nu cred ca se merita sa-ti cheltuiesti banutii doar ca sa stii gandurile celorlalti.

Furie fumeganda

Apa involburata, furioasa, se revarsa pravalindu-se printre stancile invesmantate in padure deasa. Isi face loc cu greu printre bolovanii stancosi presarati in drum, aruncand in aer perdele fine de ceata, prin care se strecoara firicele de lumina raspandind irizatii multicolore in jur.
Totul pare invaluit de lumina stralucitoare ce alinta muntele intr-o imbratisare discreta, dar cuprinzatoare.

Dans... dans... dans...

Tradand eleganta si pasiune deopotriva, miscarile se succed ritmic, cu rapiditate, intr-un vartej de nestavilit in ritmul muzicii.
Dansatorii traiesc cu intensitate intr-o lume a lor, pasionala, plina de armonie si ritm. Dragoste si ura, delicatete si forta, toate se exprima intr-o succesiune nebuna de miscari gratioase si pline de expresivitate.
Nimeni si nimic nu-i poate opri din miscarile lor vijelioase. Dansul va continua pana cand muzica se va sfarsi.

Hristos a inviat!

Fie ca Sfintele Sarbatori sa va aduca in suflet lumina si pace, sa va bucurati de tot ceea ce ati primit in viata si sa multumiti pentru tot ceea ce aveti. Sa nu uitam nicicand ca in jurul nostru sunt oameni mai necajiti ca noi si sa nu uitam niciodata ca ii putem ajuta.
Hristos a inviat!

Gemenii

S-au nascut odata, in aceeasi zi; sunt frati gemeni.
Cresc incredibil de repede si sunt ageri, iuti, debordeaza de energie. Alearga mereu, parca s-ar intrece cu ei insisi. Topaie vioi pe piciorusele fragile si totusi puternice; aproape ca nu-i vezi, atat de repede se misca.
Alearga liberi in infinitatea campiilor inverzite, de parca ar vrea sa nu li se fure libertatea. Nu-i poti opri nicicum, nici macar pentru o clipa.
Vor creste mari si puternici si vor avea la randul lor urmasi. Dar imaginea va fi aceeasi, a unor fiinte debordand de energie, alergand nestingheriti spre o tinta cunoscuta doar de ei.

Ce e, oare, dincolo?

O usa grea s-a inchis puternic, etans, izoland lumea exterioara de o lume misterioasa dintre peretii grosi si reci de piatra ai unei cladiri imense.
Te intrebi: ce este dincolo de usile grele, dincolo de peretii duri? Probabil ca nu vei afla prea curand, asa ca imaginatia zburda nestingherita.
Peretii te privesc tacuti zambind alb. Usile imense, ferecate, par a te sfida tacut.
Si totusi, farmecul tainic al nestiutelor lucruri te obsedeaza placut. Ai vrea si totusi parca nu ai vrea sa afli adevarul; uneori, dupa ce afli tot ce vrei, parca nu mai simti farmecul surprizei.
Si atunci: de ce sa afli chiar totul?

Povesti...

Scurte povesti incorsetate intre coperti dure de carton asteapta sa fie descoperite.
Povesti scurte asezate de-a valma pe rafturi prafuite, asteptand sa fie ridicate, rasfoite, sa prinda viata sub privirile nesatioase ale unui cititor infocat.
Povesti sumare, uitate de vreme, asternute pe coli de hartie ingalbenite de vreme si roase de timp, intoarse de degete delicate de copil, degete fine de femeie sau degete groase de barbat.
Povesti, povesti... Veti mai fi citite vreodata?

Sarbatori fericite

Fie ca Sfintele Sarbatori de Pasti sa va aduca lumina divina si pacea in case si in suflete. Sa va bucurati din plin de tot ce va ofera viata si sa multumiti din suflet pentru tot ceea ce ati primit pana acum in viata.
Sa nu uitati nicicand ca in jurul vostru sunt oameni mai vitregiti de soarta decat voi, care asteapta un sprijin, desi nu-l cer intotdeauna, ci lupta din greu pentru orice.
Sper sa ne reintalnim mereu mai fericiti si impliniti.

Vreau sa fiu curat...

Sunt curat de obicei... Imi place sa am blanita uscata, pufoasa si... curata. Ma spal cat pot de mult, petrec ore intregi spalandu-ma.
Sunt momente insa cand simt ca nu ma pot curati singur indeajuns. De aceea v-as ruga... sa ma spalati si voi din cand in cand, cand praful drumului imi imbacseste prea tare blana.
Stiti ca nu-mi place sa fiu ud; nu imi este frica de apa, dar nu-mi pot descotorosi blana de umezeala asa usor. De aceea, va rog sa ma uscati foarte bine dupa baie.
Ma voi bucura mult daca-mi voi simti blana curata, uscata si...parfumata de curatenie. De aceea va multumesc anticipat.

Gogosi

Simple, glazurate cu ciocolata sau pudrate cu zahar, le inghitim pentru a ne potoli foamea, dintr-o placere... aproape diabolica sau doar pentru ca ne sunt oferite pe gratis de altii in cantitati mari.
Desi nu potolesc foamea asa de usor, umfla burtile oricui le inghite in cantitati industriale. Glazura de deasupra lor lasa urme vizibile, tradand usor consumul... pofticios de gogosi.
Marca distinctiva a unor categorii profesionale, consumata, in fond de oricine, Maria-Sa Gogoasa va umple multe burti de acum inainte, ca si pana acum.

Sine

Vin si se pierd in departare. Strabat pamantul dintr-o zare in alta zare, doua linii paralele parand a se impreuna la infinit.
Sunt la fel de pustii ca si pustietarea ce le inconjoara. Din cand in cand sunt zguduite de lanturi lungi de vagoane grele, pline, strabatand departarile cu o viteza uluitoare.
Aproape ca nu se disting de pamantul pe care se sprijina, din peisajul in care se integreaza perfect; emana uneori cate un licar de lumina reflectand stralucirea fierbinte a soarelui. In rest, sunt aproape camuflate de pietrisul care acopera traversele de lemn sau beton dintre ele si de iarba semiuscata din jur.
Uniforme si tacute, vor ramane acolo mereu, cale libera pentru atelajele de foc si scantei ale trenurilor.

Kimono

Elegant si comod totodata, kimonoul este imbracamintea traditionala a locuitoarelor din Tara Soarelui Rasare. In prezent, este vazut mai rar pe strazile Japoniei de azi, modernul luand adesea locul traditionalului.
Si totusi, traditiile nu se pierd; este pacat ca toate aceste lucruri sa dispara. Devenind insa tot mai rare, se vand si se cumpara la preturi tot mai mari, astfel ca achizitia unui asemenea obiect este... o adevarata performanta.
Dincolo de excentricitatile unor colectionari, care tin sa achizitioneze orice cu oricati bani, kimonourile, ca si alte asemenea obiecte clasice sau traditionale, atrag mereu privirile si interesul tot mai multor persoane.

Salbaticiuni

Cu ochii lor mari si catifelati scrutand zarile, sesizeaza aparitia oricarui pericol. Sunt extrem de atente, sunt numai ochi si urechi, captand orice zgomot si orice umbra de miscare.
La cea mai mica banuiala de pericol, o vor lua la fuga cu pas sprinten, in salturi lungi si rapide.
Sunt greu de prins, iar cand sunt atacate, isi vor vinde scump pielea. Unele vor scapa, iar altele vor cadea prada dusmanului. In urma, insa vor creste altele, luand startul spre viata, cu toate primejdiile ce le pandesc si de care se vor stradui sa scape.

Galop

Alearga neobositi intr-o viteza nebuna. Parca nici nu au timp de a respira.
Cu muschii incordati la maximum, se intrec in galop nebun spre o destinatie stiuta doar de ei. Par adversari si totusi pot fi prieteni care-si impart culcusul si hrana.
Pielea le este strabatuta de fluvii de sudoare fierbinte, iar boturile le spumega de efort. Vor sa alerge liberi, fara a fi infranati de nimeni, dar nu vor pregeta sa-si poarte cu usurinta in spinare partenerul biped care ii va struni usor.
Muschii pietrosi incordati de efort le tresar sub piele la cea mai mica miscare, cu o energie de invidiat. Alearga continuu...

Lene

Imi place enorm sa scriu; poate ca imi place senzatia pe care mi-o da imbinarea ciudata a cuvintelor sau poate ca imi place doar tacanitul vesel si ritmat al tastelor in actiune.
Uneori simt insa ca obosesc, ca incepe sa-mi fie lene sa mai scriu, ca ideile mi se blocheaza pe traseu. Si atunci... simt nevoia sa fac o pauza de satisfacere a lenei ce ma cuprinde.
Imi este suficienta de cele mai multe ori o clipa de pauza, de leneveala, ca sa imi recapat fortele, si apoi o iau din loc cu si mai multa forta. Si atunci... sa te tii...

Felina salbatica

Se prelinge lin, lunecos, pe trepte roase de piatra invesmantate ici si colo in verdeata. Simturile ii sunt ascutite in cautarea prazii, iar pasul ii este tacut, de parca nu ar vrea sa miste linistea din locul ei.
Se armonizeaza coloristic pe deplin cu peisajul din care, parca, a rasarit; parca ar purta costum de camuflaj...
Stie sa se orienteze pe deplin in teritoriul pe care il domina; e doar propria lui "imparatie"...
Chiar daca are alura imperiala, e doar... un simplu leopard...

Fierbinte!

Sunt rosu aprins la fata, de parca as fi baut tone de alcool; nu sunt insa decat "prajit" de razele soarelui de vara, care m-a adus in faza de coacere deplina.
Sunt fierbinte, dogorind din plin; ard toata gura celui care musca din mine. "Ard" cu atat mai tare cu cat sunt mai uscat la trup, "ard" cu atat mai tare cu cat sunt sfasiat mai tare in fasii sau sunt facut praful cel mai fin.
Si totusi... nu sunt decat un ardei.

Padure...

Uneori imi vin in minte imagini din copilarie. Desi nu am fost un drumet inrait, desi am fost aproape inntotdeauna o fire destul de linistita si de sedentara, imi placea totusi sa merg pe jos, nu pe distante excesiv de lungi sau in ritm foarte alert. Petrecerea unui timp destul de lung in mijlocul naturii ma relaxeaza, ma calmeaza si ma face intotdeauna sa-mi reincarc "bateriile uzate"...
De regula, natura vie imi da un tonus deosebit; iarna inghetata ca un cavou alb ma deprima, ma inmoaie si ma face sa imi doresc sa vina din nou primavara, cu explozia sa de culori, sunete si parfumuri. Ma incanta si vara, oricat de "fierbinte" ar fi, dar si toamna cu feeria de culori intr-o continua transformare, virand dinspre verdele inchis al verii spre nuante de galben si ruginiu, si cu parfumul ei de fructe coapte si frunze uscate.
Ceea ce ma face sa explodez de energie, de placere si incantare, este petrecerea unui timp indelungat in mijlocul unui parc sau, mai ales, in profunzimea unei paduri, departe de lumea dezlantuita a oraselor. Aerul puternic ozonat, raceala totusi primitoare a umbrei dese, sunetele pline de armonie a luminii crepusculare imi dau un alt tonus.
Ma doare insa sufletul cand vad ca parcurile si padurile dispar vazand cu ochii sau devin parca din ce in ce mai neingrijite. Umbra deasa a copacilor, cararile ca niste tuneluri dese si intunecoase sunt inlocuite cu terenuri aproape sterpe, de pe care padurea a fost aproape rasa cu desavarsire.
Imi amintesc de vizita pe care mi-a facut-o un var de-al meu, nascut si crescut in "creierii muntilor" si la care am mers uneori in vacanta. La un moment dat l-a intrebat pe tatal meu: "Unchesule, mai tii minte padurile din imprejurimile satului?" "Da!", i-a raspuns tata. "Ei bine, nu mai sunt. Toti versantii parca au fost rasi. Au ramas in picioare doar copacii din zonele greu accesibile."
Pe masura ce povestea, ii simteam durerea din glas: disparusera locurile de hoinareala, locurile de unde culegea ciuperci sau fructe de padure... Disparuse parca si farmecul copilariei.
Nu stiu daca generatiile actuale de copii si tineri mai pot trai cu aceeasi intensitate clipele frumoase care ne-au incantat noua copilaria. Pentru ei, pentru majoritatea, viata in aer liber, in mjlocul naturii, este o notiune abstracta pe care nu o pot intelege, in masura in care si-au trait viata inchistati in corsetul betoanelor din orasele supraaglomerate.
Depinde de noi, doar de noi, daca reusim sa reconstituim farmecul vremurilor de altadata. Depinde de noi, doar de noi, daca ne redam, noua si generatiilor viitoare, farmecul copilariei.

Un banc nou

Am primit azi un nou banc; mi s-a parut destul de inedit pentru a vi-l impartasi si voua:
*Barbatul: In sfarsit. Am asteptat asta atata timp. Femeia: Vrei sa plec? Barbatul: Ai inebunit? Nici sa nu te gindesti la asta. Femeia: Ma iubesti? Barbatul: Bineinteles! Tot timpul! Femeia: M-ai inselat vreodata? Barbatul: Doamne fereste! Bineinteles ca nu. Femeia: O sa faci sex numai cu mine? Barbatul: Sigur ca da. Cu orice ocazie. Femeia: O sa ma lovesti vreodata? Barbatul: Ai inebunit? Femeia: Pot sa am incredere in tine? Barbatul: Da! Femeia: Iubitule! dupa aceea cititi de jos in sus...

La multi ani, Gheorghe!

La multi ani tuturor celor care-si serbeaza astazi onomastica! Sa fie sanatosi, sa se bucure de viata alaturi de cei dragi si sa aiba tot ceea ce isi doresc de la viata...

Stelute

Suntem stele pierdute in imensitatea universului infinit, franturi de lumina aparent aproape unele de celelalte, si totusi despartite de distante imense.
Ne prabusim una dupa alta, pierind in neant, nelasand in urma noastra decat o vaga amintire a ceea ce am fost, care se va stinge si ea curand.
De multe ori, lumina pe care o raspandim cu putere in jur nu se vede decat dupa stingerea focului ce ne da viata, nefiind decat pete de un intuneric obscur in timpul vietii noastre efemere.
Suntem aparent intepeniti intr-un punct din spatiu si totusi parcurgem distante imense cu o viteza uluitoare. Ardem intens si totusi nu distrugem nimic in jur.
Suntem de o raceala aparenta, desi ne mistuie un foc dogoritor. La sfarsitul vietii, unii vom exploda, inghitind totul in cale, altii ne vom prabusi in interior, sub actiunea propriei greutati. Nu vom reinvia decat sub forma unei pulberi raspandite cu viteze uluitoare in univers si in lumina vazuta pana in colturile cele mai indepartate.

Inima

Uneori simt ca am puterea de a tine in palme inima altcuiva, dar nu am curajul de a ma juca cu ea.
Uneori imi simt inima cuprinsa intre palmele altcuiva; mi-e teama insa ca imi voi pierde controlul asupra ei.
Si totusi depindem unii de altii. Avem puterea de a controla viata noastra si datoria de a ne folosi de ea; avem puterea de a controla viata celorlalti, dar nu avem dreptul de a ne folosi de aceasta putere.

Carnaval

Viata este o imensa scena, pe care ne perindam cu totii. Jucam pe rand drama si comedie fara sa ne dam seama; suntem actori de teatru de revista sau personaje de carnaval.
Scenele se succed rapid. Actorii se perinda pe rand, calauziti de mana maiastra a unui regizor din umbra. Voit sau nu, fiecare incearca sa infrunte destinul; zadarnic insa, nu te poti abate prea mult de la scenariu, chiar daca incerci sa improvizezi.
Suntem pe rand actori si spectatori pe marea scena a vietii. Nu primim drept rasplata decat aplauzele tacute ale timpului.

Nisipul clipelor

Timpul trece implacabil peste noi, lasand uneori urme adanci, alteori lasandu-ne aproape neschimbati.
Clipele picura peste noi, una dupa alta, asemenea unor grauncioare de nisip intr-o clepsidra. Trec lin, in tacere, fara sa li se simta pasii.
Timpul trece continuu, la infinit. Mereu o mana nevazuta va intoarce clepsidra si scurgerea clipelor va continua ca si pana acum, constant, lin, tacut.

Portret

Imaginea incremenita a unui chip venit parca dintr-un at timp ne priveste mereu in ochi, din orice directie l-am privi. Expresia ganditoare a privirii ce lumineaza intreaga figura fascineaza pe oricine; parca ar vrea sa istoriseasca povestea unor vieti de mult apuse.
Pana si tacerea vorbeste sugestiv; depinde de fiecare dintre noi s-o putem intelege.
Privind chipul, parca te afunzi in ochii sai stralucitori si adanci pana in profunzimea unui suflet misterios. Nu reusesti niciodata sa-i citesti toate intelesurile cu ramificatii multiple.
Spiritul acelei vieti din timpuri pierdute in negura va sfida veacurile. Chipul va ramane mereu proaspat si viu in ochii celui care il privesc.

Drum prelung

Vine de departe si se duce departe. Pare a veni de nicaieri si a porni spre aiurea. Un drum care uita sa ajunga la un final, pierzandu-se intr-un peisaj de o larghete aproape incredibila.
Totul respira libertate. Ai vrea, parca, sa strabati acel drum pana la capat, oricat de mult ar dura, oricat de greu ti s-ar parea, doar din curiozitatea de a vedea unde se termina. Ai vrea sa strabati acel drum pana la capat fie si pentru ca vrei sa te simti liber in oceanul infinit al naturii, sa fii mereu conectat la armonia si echilibrul universului, din care vrei sa faci parte.

Vagabonzii

Suntem mici, suntem dragalasi si totusi suntem... vagabonzi.
Ne-am nascut pe strada, din parinti tot vagabonzi; cu pedigree-ul, se pare, stam... la inaltime: suntem din rasa pura "vagabond".
Viata strazii este dura. Trebuie sa te lupti continuu pentru supravietuire: pentru hrana, pentru teritoriu, pentru evitarea pericolelor. De aceea, sa nu ne-o luati in nume de rau daca in ochii nostri voi, oamenii, veti fi nu prieteni, ci o potentiala... victima, sursa de hrana pentru organismele noastre infometate. Si in atare conditii... va vom ataca.
Ne-am nascut pe strada si probabil tot acolo vom muri, fie de foame sau frig, fie in luptele cu alti caini vagabonzi, fie otraviti de vreun "binevoitor". Asta doar daca nu ne vor prinde hingherii.
Nu suntem noi vinovati ca ne-am nascut vagabonzi; poate ca vinovati sunteti si voi, oamenii. Ati demolat cartierele de case cu curte in jur, unde eram paznici fideli; ca atare, am ramas pe drumuri, daca stapanii nostri de pana atunci nu au avut grija sa ne asigure un nou camin. Ati lasat gunoaie la colturile strazilor, gunoaie in care am gasit hrana din belsug; avand hrana suficienta si neavand, practic, dusmani, ne-am inmultit mult de tot, invadand strazile tuturor oraselor.
Acum cand, multi fiind, devenim agresivi peste masura, atacand pe oricine intra pe "teritoriul" pe care-l consideram acum al nostru, ati inceput sa va vaicariti. Nu vedeti alta solutie decat fie sa ne ucideti cu bestialitate, fie sa ne prindeti si sa ne izolati in afara oraselor. Nu luati in considerare faptul ca, fiind multi, nu aveti unde sa ne "cazati".
Unii dintre voi pretindeti ca ne iubiti si ca ne-ati adoptat; dar ne oferiti doar putina hrana din cand in cand si nu un camin adevarat, asa ca ramanem aproape intotdeauna doar in strada.
Inca mai asteptam sa gasiti o solutie care sa ne impace si pe noi si pe voi; dar aceasta solutie trebuie s-o gasiti voi, oamenii, cu totii laolalta, caci doar voi aveti intelepciunea si puterea necesara.
Pana atunci noi inca asteptam, privind spre voi cu ochi tristi, nespus de tristi.

Acolo unde nu se inalta decat vulturii...

De departe se vede cetatea veche, cu zidurile roase de vreme, construita undeva, pe o inaltime greu accesibila. Cu greu iti poti imagina cum s-a reusit ridicarea zidurilor grele, dar solide, de piatra intr-un loc unde se poate ajunge cu greu.
Se poate spune ca acolo ajung cu usurinta doar pasarile cerului. Cine se incumeta sa ajunga mergand pe jos, pe propriile picioare, ar trebui sa aiba calitati serioase de catarator si o conditie fizica iesita din comun. Escaladarea muntelui este o veritabila provocare, dar satisfactiile sunt mari, caci, de sus privelistea este sublima; pur si simplu aproape ca te simti stapanul lumii.

Tunelul din fata luminii

Drumul drept si lung, strabatand natura plina de lumina, pare a se infunda in maruntaiele pamantului, printr-un tunel intunecat si aproape fara sfarsit. Peretii inalti si drepti se unesc intr-o bolta perfect rotunda.
Intunericul cucereste incet, dar sigur tunelul prelung. In capatul sau se vede, marunt si discret, o luminita, semn ca intunecimea se va sfarsi curand.
Se pare ca asa este si drumul pe care il parcurgem in viata. Lumina puternica si clara ce ne inconjoara se poate frange uneori brusc; drumul ne poate duce uneori printr-un tunel intunecos ce se cere neaparat strabatut, dar la capatul caruia se vede, iarasi, lumina puternica a zilei. Trebuie avut neaparat curajul de a parcurge intunericul care tinde sa ne invaluie si sa ne patrunda sufletul, aparent infiorator. Rasplata va fi recucerirea luminii, datatoare de viata.

Treptele

Treptele urca serpuitoare spre cerul inundat de lumina. Nu se vede ce este dincolo de capatul lor; doar ajunsi pe ultima treapta se poate privi lumea de dincolo de ele.
Trepte parcurse zilnic, de la un capat la altul, chiar de mai multe ori pe zi. Un efort fizic greu, dar rasplatit din plin prin intrarea in lumea de dincolo de ele.
Trepte... trepte aparent fara final... Oare ce se afla dincolo de voi?

Drumul

Serpuieste prelung intre pereti verticali inalti, drepti, de stanca. Nu se vede capatul drumului, doar peretii stancosi ce inghesuie calea ingusta si o bucata mica de