Balet

Danseaza pe o muzica doar de ea auzita. Danseaza in lumina difuza strecurata prin perdelele grele impanzite in tot salonul urias. Danseaza cu pasi lunecand tacuti pe pardoseala stralucitoare si neteda.
Nimic nu pare a o deranja. Danseaza mereu, neintrerupt, ca o papusa mecanica miscandu-se in ritmul unei muzici de flasneta.
Danseaza mereu... Cine mai e ca ea?

Incatusare

Imi simt inima stransa, ca intr-o mana inclestata, ca intr-o crispare de pumn. Imi simt inima dura si grea asemeni unei roci dure cu transparente de rubin.
Duritatea sa se poate sfarama intr-o clipita, la cea mai mica lovitura de ciocan sau la orice strapungere de pumnal cu ascutisul fin.
Gratiile ce inlantuie bulgarele cu stralucire rubinie de sange se pot indoi sau rupe la cea mai mica lovitura, eliberand din stransoarea lor micuta piatra lucind rubiniu. Prabusita pe pamant, s-ar putea sfarma in mii de bucati marunte ca firele de nisip.
Si totusi rezista lovitura dupa lovitura, soc dupa soc, cu lucirea-i neintinata, pana cand lovitura finala o va sfarma pe deplin, in mii si milioane de bucati.

Tutunul sau sanatatea?

Hobby, patima sau narav, fumatul prinde tot mai mult teren; nenorocirea este faptul ca fumatorii pun tigara in gura de la varste din ce in ce mai fragede, chiar in perioada copilariei, fara a realiza pericolele ce decurg din fumat. Probabil ca imaginea este a unei (false) maturitati, a unui teribilism greu de explicat. Nu se realizeaza insa impactul teribil asupra sanatatii individului fumator.
Probabil ca nu conteaza ca respiratia este urat mirositoare duhninda. Nu conteaza ca pielea este terna, cenusie, lipsita de stralucire. Conteaza probabil doar expresia "smechereasca", cu tigara strategic plasata in coltul buzelor.
Sunt putini fumatori "cu stil", daca se poate spune asa. Sunt putini fumatori care au bunul simt de a se abtine din fumat acolo unde fumatul este interzis sau nu este bine primit. Poate este doar lipsa de control specifica drogatilor, tutunul putand fi considerat un drog usor.
Este greu sa se schimbe mentalitatile oamenilor referitoare la fumat. Poate intervin si interese economice sau sociale; e greu sa reprofilezi unitatile din industria tutunului. Poate si reclama la tutun a fost destul de agresiva intr-o perioada. Vor mai trece destui ani pana cand omenirea va spune un NU categoric fumatului.

Importanta unui barbat

Este important pentru o femeie sa aiba langa ea un barbat care din cand in cand sa faca curat, sa gateasca si sa repare ce se mai strica prin casa. Este important pentru o femeie sa aiba langa ea un barbat caruia sa-i destainuie aspiratiile ei si care sa o asculte si sa o inteleaga. Este important pentru o femeie sa aiba langa ea un barbat care sa o admire si care sa faca dragoste cu ea din placere. Este important pentru o femeie sa aiba langa ea un barbat care sa o scoata in lume si sa o trateze ca pe o printesa tot timpul, nu doar la ocaziile speciale. Este foarte important ca cei patru barbati sa nu se cunoasca intre ei...

Codita

E mic, cret si neastamparat, cu blanita multicolora, si e noul meu prieten. Deocamdata, sta in casa cu acces la curte, liber sa iasa afara oricat de mult. Inca este mic, dar musca si trage cu dintii de tot ce ii iese in cale. Inca nu a invatat sa-si bage coltii in pisici, dar mai este pana se face mare.
Are privirea vioaie si iscoditoare si n-are stare mereu. Se harjoneste toata ziua; este doar un pui, dar... se face el mare.

Depasita de situatie

Incepand din frageda copilarie am citit mult. Cu timpul, am inceput sa imi cumpar si destul de multe carti, aproape permanent, cu mici intreruperi doar. Motivele? Poate o criza de timp, criza care se mentine dealtfel si acum, poate si o oarece criza financiara, care dealtfel pare a incepe sa se remedieze discret si sper sa-si mentina aceeasi tendinta de diminuare in continuare.
Am inceput recent sa imi intensific cumpararea de carti; iau constant, din ce in ce mai multe si, recunosc, multe altele, mult prea multe totusi, isi asteapta randul de a fi cumparate. Recunosc, mi le doresc, chiar am nevoie stringenta de multe dintre ele.
Incep treptat sa se puna multe probleme. In primul rand, criza de timp: nu stiu cand voi reusi sa le parcurg cu privirea, pagina cu pagina, dar cu putin mai multa bunavointa sper sa se rezolve. In al doilea rand, criza de spatiu in biblioteca, sper sa se rezolve si acest lucru daca reusesc sa ma descotorosesc de unele carti mai vechi si mai putin folosite. Criza... financiara ar trebui sa se rezolve treptat-treptat...
Din pacate, in ultimul timp, se cumpara tot mai putine carti si publicatii. Numarul cititorilor inraiti scade pe masura ce trece timpul. Motivul? Comoditate, informatii mai facile din alte parti, lipsa de motivatie. Pacat, potentialul este fantastic, atat ca numar de cititori, cat si ca aparitii de titluri pe piata. Si cum "cu o floare nu se face primavara", vanzarile de carti si reviste inca mai sunt destul de firave.
Situatia se va rezolva intr-o perioada oarecare de timp. Suntem condamnati la asta, este destul de crezut ca ne vom degrada spiritul uman cu buna stiinta. Dar... vom trai si vom vedea.

Un nou prieten?

Se pare ca exista perspectiva de a ma "pricopsi" cu un nou membru al familiei si un nou prieten. Asta voi vedea cu certitudine pana maine, cand voi vedea daca "noutatea" va fi acceptata si de ceilalti.
Surprinzator? Poate ca nu. Am mai adoptat patrupede in viata mea: caini, pisici... cu duiumul. De fiecare m-am atasat nespus de mult, suferind atunci cand au disparut din viata mea; le-am pastrat totusi o amintire vie si speranta ca in locul lor vor aparea altii... si altii... si altii...
De multe ori un "necuvantator" da dovada de mai mult fair-play, demnitate, curaj si dragoste neconditionata decat multi din semenii nostri asa-zisi "umani". Am spus "necuvantatori", cu ghilimelele de rigoare, pentru ca, de multe ori, prin priviri, gesturi si comportament in general comunica cu mult mai multe lucruri decat prin cuvinte. Te poti intelege perfect cu ei daca le respecti cu sfintenie regulile lor proprii si nescrise, pe care ei insisi le respecta neconditionat.
Daca ii iubesti (si nu ai cum sa nu-i iubesti atunci cand ii adopti, integrandu-i ca membri ai familiei...), suferi nespus de mult atunci cand dispar din lumea asta inaintea ta. Sentimentele sunt reciproce, in sensul ca si prietenul patruped se ataseaza atat de mult de om incat sufera la fel de mult la moartea acestuia.
Sper ca mereu vom avea de invatat, noi oamenii, de la celelalte fiinte cu care convietuim in casa comuna numita Pamant. Totul este sa avem intelepciunea s-o facem.

Arabescuri

Cu totii am scris cate ceva in viata. Mult sau putin, nu conteaza cantitatea. Unele din pagini au ramas pentru mult timp ascunse pe fundul unui sertar, altele au fost scoase repede la iveala.
Fraze lungi sau scurte, directe sau intortocheate, nu conta niciodata atata vreme cat mesajul ajungea acolo unde trebuia, direct la sufletul celui care citeste.
De cele mai multe ori ne dorim sa bucuram sufletele celorlalti prin vorbele noastre; adesea reusim. Sunt insa si unele momente cand, cu voie sau fara voie, "intepam" deseori pe cel de langa noi. Uneori scopul este de a stapani pornirile agresive ale celui care ne ataca, incercand sa i se plateasca cu aceeasi moneda. Din pacate, uneori lucrurile incep sa scape de sub control, ironiile nu sunt intotdeauna bine primite, mai ales cand sunt trimise unui suflet adesea cernit, necajit, facandu-i si mai crunta durerea. Daca reactia este inexplicabil de agresiva in aparenta, ar trebui sa se ia in considerare si un motiv ceva mai ascuns privirilor omului de rand.
Important este adesea sa gasim intelepciunea de a ne abtine de la gesturi pe care ulterior le putem regreta. Nu suntem nici pe departe detinatorii adevarului absolut; intotdeauna, in viata, sunt aspecte care ne scapa privirii si intelegerii, iar fabricarea de scenarii fanteziste despre ceea ce credem ca vedem si intelegem la un moment dat este pur si simplu hazardata si riscanta.

Blogroll

"Blogroll"... "Bloguri preferate"... "Ceea ce citesc"...
Indiferent cum se cheama, este acea mica "rubricuta" din coltul unui blog care contine link-uri spre alte bloguri.
Criteriile de selectie pot fi diferite. Intrucat un link presupune transfer de PR, multi din cei care scriu pe blog prefera practica "schimburilor de link-uri", pentru ca transferul de PR sa fie reciproc si sa nu fie pagubos pentru nici una dintre parti.
Personal pun link-uri spre blogurile pe care le citesc frecvent, indiferent daca exista sau nu link reciproc spre blogul meu. Este o modalitate prin care pot intra usor pe pagina respectiva, fara sa memorez adresa web la care se afla.
Nu pot, mai ales acum, sa pun link spre un alt blog conditionand link-ul de anumite considerente, care de care mai ciudate. Nu pot sa pun link spre un anumit blog doar pentru ca are comentarii favorabile la adresa mea. Nu pot sa scot link-ul spre un anumit blog doar pentru ca respectivul autor a refuzat sa scrie sau sa nu scrie cine stie ce lucru.
Desigur, optiunea fiecaruia de a pune un link pe blog spre oricare alta pagina este personala si nu poate fi discutata. In fond, si blogul propriu, si blogurile pe care le citeste, sunt "oglinzi" ale fiecaruia care scrie pe un blog.

Lectura: clasic sau comercial?

In copilarie si adolescenta citeam enorm. Aproape ca nu conta ce anume: incepeam cu clasicii si ajungeam pana spre literatura contemporana. Spun "aproape", pentru ca la literatura moderna eram ceva mai reticenta si mai selectiva, "inghiteam" mai greu anumite stiluri de a scrie. Uneori, reticenta era trecatoare, tinand adesea de capacitatea mea de a intelege ceea ce citeam la momentul respectiv. Pe masura ce ma obisnuiam cu stilul, lectura devenea mai usoara, ritmul de a citi se intensifica progresiv.
E adevarat, acum citesc ceva mai putin. "Vinovat" este timpul care trece uneori prea repede. Poate ca "vinovata" este si abundenta de informatii ce vin pe tot felul de cai: televiziune, radio, presa. Dorinta de lectura este insa la fel de mare, desi cititul este acum mai "pe furate".
Citesc predominant clasici, romani sau straini deopotriva, dar si moderni consacrati; in ceea ce priveste literatura de "ultima ora"...prefer sa astept sa treaca, oarecum de "proba timpului. Si asta pentru a evita sa imi incarc memoria si sa-mi petrec timpul, pe cat se poate, cu carti selectate doar pe criteriul comercial sau doar pentru ca sunt "la moda".
Din nefericire, acum, scoala nu mai furnizeaza reperele necesare selectarii cartilor pentru lectura de zi cu zi; sau, cel putin, nu in totalitate. Reperele de valori se schimba de la o zi la alta, mereu apar "valori" noi. Dezorientarea este mare in acest caz.
Speram in orice clipa ca lucrurile vor revei la normal. Dar acest fapt pare sa intarzie sa se intample. Programele scolare se modifica de la un an la altul(uneori ma si mir de ce nu se schimba mai des!), astfel incat elevii par a nu mai sti daca materia pe care au invatat-o la inceputul unui ciclu de invatamant va mai fi valabila pentru examenele de la finalul aceluiasi ciclu.
Cand eram eleva, mi se faceau recomandari pentru lectura suplimentara, pe timp de vara. Desi nu erau 100% obligatorii, se tinea cont, totusi, daca citeam acele carti, destul de multe totusi, dar titluri clasice din literatura romana si nu numai. Acum, se evita pe cat posibil "supraincarcarea" elevilor cu sarcini scolare si extrascolare; atunci cand totusi se fac recomandari de lectura, de pilda, criteriile de selectie sunt cel putin indoielnice. Ca tot veni vorba de "supraincarcarea" elevilor, nu pot uita ca si eu aveam destul de mult de lucru la teme; si nu ma pot plange ca nu mi-a prins bine, cu astfel de exercitii creierul se dezvolta si se mentine excelent, deprinderile de studiu si activitate se mentin toata viata.
Cu un astfel de haos si instabilitate in invatamantul romanesc, sa nu ne mai miram ca vor iesi analfabeti pe banda rulanta de pe bancile scolii. Putinii elevi buni care au mai ramas se vor pierde in marea masa de imbecili, evenind din ce in ce mai dezorientati in drumul lor prin viata, fiind aproape lipsiti de repere valorice solide.
Dar... sa speram ca societatea noastra isi va reveni, luand-o pe un drum mai bun. Chiar daca aceasta "virare" se va face peste multi, multi ani.

Energia dulce si amara a vietii

Ritmul vietii prezente este din ce in ce mai alert. Nu rareori se prelungeste ziua tarziu in noapte, pentru a se putea rezolva cat mai multe probleme; nu rareori viata noptii este si mai alerta decat in timpul zilei.
Nu rareori, in aceste conditii, organismul uman - creier si muschi deopotriva - este biciuit pana dincolo de extrem pentru a putea face fata suprasolicitarilor. Pentru aceasta este nevoie atat de surse suplimentare de hrana datatoare de energie, cat si de anumite "droguri", stimulante puternice ale creierului si, in fond, ale intregului organism.
Nu rareori se abuzeaza de dulciuri sau alimente hipercalorice in acest sens. Pericolul care pandeste din spatele acestui abuz este potentiala crestere in greutate, prin acumularea de grasimi; kilogramele de prisos se dau jos uneori destul de greu, cu eforturi si privatiuni greu de suportat uneori.
Consumul abuziv de "alimente/bauturi energizante" (cafea, cacao, ciocolata, cola) biciuiesc sistemul nervos pana la epuizare si dincolo de ea. Desi pe moment creierul lucreaza la capacitate sporita, dupa terminarea efectului "drogurilor" stimulante este sleit de toare resusele de energie, cerandu-si dreptul la odihna si recuperare.
Singura modalitate prin care se poate evita un dezastru biologic ar fi dozarea judicioasa a eforturilor pentru atingerea telului dorit. Desigur, fiecare dintre noi isi doreste sa realizeze tot mai mult in viata, dar de aici si pana la angajarea in prea multe proiecte in acelasi timp, fara certitudinea ducerii lor pana la capat, este doar un pas mic spre o sinucidere certa.

"Gest umanitar"?

Leul si-a domolit furia de fiara dezlantuita. Ca un gest de "generozitate" din partea lui, lasa firimiturile de la masa lui celor din jurul sau pe care ii considera suficient de flamanzi sa se "infrupte" din resturi.
Interesant ar fi faptul cati ar fi lipsiti de orice demnitate sa se infrupte din ceea ce le ofera "stapanul". Chiar daca, aparent, nu le da atentie, fiara ii urmareste cu privirea-i agera, gata oricand sa le rapeasca si ultima firimitura dintre dinti. Riscul de "infruptare" este, asadar, mare.
Fiara se infurie pentru orice zgarietura, cat de mica, pe care o primeste. Uneori o ia peste bot pe buna dreptate, atunci cand maraiturile sale sunt adresate pe nedrept cui nu trebuie. Si totusi, chiar atunci se considera nedreptatit si setos de razbunare.
Ii tolereaza in jurul sau doar pe lingusitorii care-i canta in struna; oricare dintre ei care indrazneste sa maraie cat de discret impotriva sa este inlaturat sau redus la tacere. Rar face cate un gest de falsa toleranta, probabil doar cu scopul de a-si drege cat de cat imaginea sifonata.
Oare cati dintre noi s-ar regasi in aceasta descriere? Oare cati dintre noi se potrivesc acestei imagini?

Blogging(2)

Blogul: un "jurnal" online, pe care il poate edita orice internaut, structurandu-l dupa bunul sau plac. Desi se poate experimenta orice pe blog, desi se poate scrie absolut orice, fiecare blogger isi structureaza, in timp, un stil propriu definit. Si , desigur, si anumite caracteristici.
Inteligenta sau prostie? Spuneam ca fiecare blog are stilul sau propriu, impus de cel care il concepe. Asta nu inseamna ca trebuie scris, cu obstinatie, in acelasi mod zi de zi. Nu inseamna nici ca nu trebuie sa accepti, absolut niciodata, sugestiile celor care te citesc si te comenteaza. Desi trebuie, in timp, sa-ti creionezi o directie bine definita de a scrie, poti fi si flexibil in acelasi timp, abordand diverse teme, surprinzatoare sau banale. Flexibilitate care denota, de ce nu?, si foarte multa inteligenta si talent.
Curaj sau lasitate? Bun-simt sau mitocanie? Teoretic,in momentul in care accepti sa ti se posteze comentarii la diverse teme, ar trebui sa te astepti si la pareri mai putin favorabile sau in afara temei. Uneori, aceste comentarii sunt reactii la propriile tale afirmatii, facute voluntar sau involuntar. De multe ori, aceste comentarii "incomode" pot fi "sarea si piperul" care dau dinamism blogului, atragand noi vizitatori si, implicit, potentiali comentatori. Poti sa treci cu vederea unele comentarii "rautacioase" sau puerile si, in acest fel, respectivii "intrusi" se vor potoli in cele din urma. Sau... poti sa le "blochezi" comentariile, scapand temporar sau definitiv de ei. Totusi, ultima varianta se cere folosita cu grija. Nu poti bloca pe cineva pentru simplul fapt ca te infurie la un moment dat vorbele sale sau pentru ca esti prost dispus; in acest fel, vei indeparta, in timp, si alti potentiali vizitatori, care vor intra mai rar in conditiile in care nu vor fi lasati sa comenteze. Desigur, ii poti indeparta pe cei care se exprima vulgar, injurios... dar nu se poate generaliza dupa bunul plac.
Nu ma consider, inca, un blogger experimentat; doar un ultra - incepator. Si totusi incerc, zi de zi sa ma respect pe mine respectandu-i pe ceilalti. Ramane de vazut ce atitudine vor avea colegii din blogosfera.

Prietenii...ratate?

Suntem condamnati, ca oameni, sa stabilim relatii intre noi: relatii de prietenie, de dragoste sau, pur si simplu, relatii sociale, colegiale, ierarhice. Suntem condamnati, adesea, sa stabilim relatii aproape instantaneu cu oameni practic necunoscuti noua pana in acel moment.
Din fericire sau nefericire, uneori reactionam inexplicabil de prietenosi, alteori ne manifestam cu o suspiciune exagerata fata de cel care ne abordeaza la un moment dat.
Stiu, insistenta, exagerata uneori, te duce cu gandul la obtinerea de "avantaje" pentru cel care insista sa ne patrunda in suflet. Uneori poate ca este asa, dar frecvent suntem abordati de cei din jurul nostru intr-un mod cu totul dezinteresat.
Ce ar insemna sa se creada despre mine, ca femeie, daca discut intr-un mod cu totul familiar cu barbati, insurati sau neinsurati deopotriva? Ar insemna ca fac avansuri pur si simplu gratuite? Ma indoiesc. Poate ca am gasit puncte de vedere si de discutie comune. Poate ca incerc, la un moment dat, sa gasesc un sfat, un sprijin, o parere, oricand, de la cel de langa mine. Poate ca incerc sa ofer la randul meu un sprijin, o informatie, o parere.
Uneori vedem ca ne sunt refuzate orice incercari de apropiere, de parca cel de care vrem sa ne apropiem incearca sa se invaluie intr-un zid dur, sa se acopere de un scut nepenetrabil. Este explicabil pana a un anume punct; nu poti fi prietenos cu oricine. Dar e greu de presupus ca ar trebui sa respingi apropierea unei persoane din motive stiute doar de tine.
Nu cred ca o femeie abordeaza un barbat sau un barbat abordeaza o femeie din considerent pur... sexuale, de pilda. Pur si simplu, de multe ori, femeile si barbatii, gandind din puncte de vedere total diferite, se pot completa de minune in rezolvarea unei probleme. Personal, ca femeie, mi-ar placea sa rezolv anumite probleme in colaborare cu o persoana de sex opus, fiecare privind datele problemei de pe pozitiile proprii, completandu-se reciproc.
Relatiile dintre oameni nu ar trebui sa fie ratate din start. Nu cred ca ar trebui, oricare dintre noi sa ne comportam ca niste copii razgaiati, cramponandu-ne de pozitia in care ne aflam, refuzand sa cunoastem mereu noi oameni, noi puncte de vedere. Este absurd sa spunem mereu ca nu avem nevoie de noi relatii, ca selectionam prietenii "la sange"; cu astfel de atitudine, am putea rata ocazia cunoasterii unei persoane care ne-ar putea deveni prieten "la catarama".

Prietenie

Prietenie... o notiune complea, adesea greu de definit.
Putini oameni se pot numi prieteni pe viata, desi muti se declara asa. Sentimentul este prea profund pentru a putea fi definit cu usurinta.
Poti deveni prieten cu cineva abia dupa ce il cunosti de-o viata; uneori nu stii ca acel om ti-a fost prieten decat abia dupa ce nu-ti mai este alaturi.
Poti deveni prieten "la catarama" cu cineva, uneori, abia dupa ce te-ai certat cu el "la cutite"; abia dupa ce lucrurile se lamuresc, in cele din urma, relatiile se consolideaza definitiv... in bine.
Prietenie... Un cuvant simplu, cu intelesuri complicate. Oare cand ne putem considera PRIETENI cu cineva?

Renuntare?

Ma intreb: oare cum ar reactiona cineva daca ar afla ca un amic, o cunostinta apropiata, ar renunta brusc la un proiect care, cel putin pana la momentul respectiv, mergea struna, aproape impecabil, si care se desfasura cu o usurinta de invidiat? Oare cum ar fi privit cineva care ar renunta brusc la o activitate pentru care ar avea un talent si o dexteritate greu de atins, care ar ajunge la un nivel inalt dupa un timp indelungat de exercitii, experimente si acumulare de experienta in cantitate enorma?
Marturisesc ca as crede ca acel individ fie este intr-o stare vecina cu nebunia, fie are motive extrem de bine intemeiate.
Desigur ca i se poate intampla oricui sa renunte, cel putin temporar, la un vis de-o viata. Motivele pot fi diverse: epuizare fizica sau/si psihica, lipsa de timp prin implicarea in prea multe activitati, probleme personale sau/si familiale (aparute inerent in viata cuiva...), esecuri repetate... si multe, multe alte cauze. Uneori, renuntarea poate fi definitiva; mai rar insa se poate intampla asa ceva. cei mai multi dintre noi renunta insa extrem de greu la diverse proiecte, indiferent cat de greu ar fi continuarea acestora; viata ne supune la prea multe provocari, asa ca, pentru a supravietui in "jungla" in care traim, trebuie sa renuntam extrem de greu la vise, planuri, proiecte.
O solutie ar fi depunerea unui efort suplimentar, eroic, pentru a mentine ritmul cerut al activitatilor. Acest lucru duce insa la epuizarea organismului, mai devreme sau mai tarziu.Asa ca... se recurge la alte trucuri.
O alta idee ar fi renuntarea doar temporara la acel proiect; se face asadar o pauza, mai lunga sau mai scurta, pana cand conditiile de activitate in cadrul proiectului respectiv devin ceva mai favorabile, apoi se reia activitatea respectiva, chiar intr-un ritm mai alert ca inainte.
In fine, o alta varianta ar fi continuarea lucrului in cadrul proiectului, dar intr-un ritm mult mai lent, doar atat cat sa se mentina activitatea pe linia de plutire. In momentul in care se poate intensifica din nou ritmul de lucru, se trece la atacarea problemei cu forte noi.
Personal, admir pe cei care nu se lasa batuti, chiar daca avansarea in munca desfasurata in cadrul unui proiect se face... cu pasi de melc.

La multi ani!

Maine este iarasi zi de sarbatoare. Vom ura "La multi ani!" tuturor celor cu nume de imparati, Constantin si Elena. Vom ciocni, poate, cate un pahar de vin sau o cupa de sampanie intru sanatatea si fericirea lor.
Sa ne traiasca intru la multi ani!

Nu privi inapoi niciodata!

Desi mergem mereu inainte pe drumul vietii ( sau cel putin asa ne place sa credem...), suntem aproape intotdeauna tentati sa privim inapoi.
Uneori acesta e un lucru bun; nu strica niciodata sa privesti in urma, sa-ti vezi realizarile sau neimplinirile, sa poti "repara" ceea ce crezi ca ai facut gresit, nelalocul sau. Si totusi...
Si totusi, este cu mult mai bine uneori sa privesti inainte, sa accepti ca atare tot ceea ce ai facut pana la momentul respectiv, cu bune sau cu rele, cu realizari sau neimpliniri. De multe ori, orice incercare de a modela tot ceea ce s-a facut pana la un moment dat este sortita esecului; uneori este cu mult mai bine sa se realizeze ceva spontan, sub impulsul momentului respectiv.
Oricum, privind in urma, nu vei putea vedea prea multe lucruri. Le vei vedea fie in intuneric, fie neclare, in ceata; deasemenea, va fi aproape imposibil sa se remedieze ceva, e ca si cum ai incerca sa schimbi destinul sau sa intorci inapoi timpul pierdut, ceea ce nu prea are nici un farmec uneori.
Asa ca, cel mai bine, sa privim cu totii inainte... Oricat ne-ar fi de greu, sa ne abtinem uneori sa privim tot timpul inapoi; este mai bine sa incercam sa intrezarim viitorul, decat sa nu scapam din ochi trecutul.

Melancolie

Privesc lumea in ochi, profund, cu ochi tristi si melancolici. Nu stiu de unde vine atata tristete in sufletul meu. Nu stiu de ce vreau sa impartasesc cu ceilalti imensitatea de melancolie ce-mi inunda sufletul.
Poate ca tristetea asta vine de cine stie unde; poate ca a facut doar un mic popas in sufletul meu mic si chinuit. Poate ca de la mine se va duce mai departe, din suflet in suflet, inundandu-le cu o imensitate de tristete ce se va pierde cu timpul.
Si totusi, tristetea se va pierde cu timpul; va fi inlocuita mereu de alte bucurii, de alte tristeti, de alte emotii. Si mi le veti citi mereu in priviri...

Cercetasul

Sunt neobosit in a-mi satisface curiozitatea mea nelimitata. Am o energie fantastica in a cauta mereu lucruri noi, oriunde si pretutindeni.
Poate ca asta este darul nostru, al copiilor si tinerilor, din orice specie am face parte. Cercetam mereu, cautam orice, oriunde si oricand. Nu ne pasa daca ne murdarim peste tot de noroi, nisip sau praf. Nu ne pasa daca ceea ce descoperim ne satisface setea de cunoastere sau nu. Suntem multumiti daca reusim sa cautam neincetat, orice, oriunde si oricand.
Poate ca asta este menirea noastra. Poate ca pentru asta venim pe lume, sa cautam neincetat. Nu conteaza ca nu reusim sa pastram pentru noi prea multe. Conteaza daca ceea ce gasim se poate imparti cu alti semeni, la fel de neobositi ca si noi in descoperirea de lucruri noi.
Asa ca nu ne oprim in a cauta orice, oriunde, oricand si oricat...

Steaua norocoasa

Fiecare dintre noi are, in viata, o sansa uneori unica de a se realiza pe variate planuri: personal, profesional, sentimental... Uneori aceasta sansa este extrem de vizibila, de palpabila, de evidenta, fiind valorificata aproape imediat atunci cand exista inteligenta si flerul necesare. Alteori norocul trece pe langa noi cu atata viteza si discretie, incat este greu de perceput si usor de scapat.
Undeva, in lumea asta mare, exista neaparat o sansa pentru fiecare dintre noi, un loc, o menire. Unii reusesc sa si-o descopere, de multe ori fortand putin lucrurile observand totul in jur cu atentie. Altii pierd "trenul", care de multe ori trece o singura data pe langa ei; sunt acei ratati de geniu, care nu mai reusesc sa-si gaseasca locul in viata.
Conteaza mult cum iti creezi drumul in viata. Conteaza mult, pentru ca soarta ta depinde uneori de modul cum iti "asterni" viata. Dar conteaza mult ca, undeva in univers, sa straluceasca o stea norocoasa pentru fiecare dintre noi.

Inecati in informatii

De cand ma stiu, am stat aproape intotdeauna cu ceva hartie scrisa in fata: fie ca citeam din proprie placere - carti, reviste ziare -, fie invatam pentru scoala sau examene din manuale, culegeri sau diverse publicatii... In timp, s-a dezvoltat o adevarata pasiune a cititului; citeam aproape orice si aproape oriunde: acasa, la scoala, pe banca din parc, in tren, tramvai sau autobuz. Uneori era destul de dificil sa-mi achizitionez cele necesare cititului: cartile din biblioteca incepeau sa se epuizeze, librariile nu prea aveau ce vinde. Ulterior, piata cartii si a publicatiilor a devenit inundata de o varietate mare de titluri, enorm de multe si, parca, niciodata suficiente; problema cea mare a inceput sa devina cea a costurilor din ce in ce mai mari a cuvantului scris. Bombardarea cu informatii vine si din Internet sau diverse forme de mass-media; din pacate, pasiunea pentru acumularea de informatii este sufocata de diverse dificultati - criza de timp si... bani.
Desi ma consider un om absolut normal, dorind sa ma informez cat mai mult, am uneori impresia ca vin, parca, dintr-o alta lume. In jurul meu vad doar tineri blazati intr-ale cititului, de parca si parcurgerea unei simple pagini i-ar epuiza definitiv. Au mereu impresia ca simpla lecturare a catorva randuri ii face atoatestiutori, vrand sa li se usureze din ce in ce mai mult munca de a invata. Imi aduc aminte ca, la varsta lor, munceam cel putin la fel de mult, fara sa mi se para iesit din comun, ba chiar incercam sa ridicam tot mai mult stacheta, pentru a fi cu un pas inaintea celor din jur. Paradoxal este ca acum gasesti o multitudine de informatii la tot pasul; totul este sa ai mintea si sufletul suficient de deschise pentru a le primi.
Nu stiu unde se va ajunge cu lipsa de interes a tinerilor de acum pentru informare. Poate ca se vor trezi in ceasul al doisprezecelea, poate ca nu. Dar de aceasta "trezire" depinde supravietuirea lor, a noastra, a tuturor, in jungla informatica a zilelor noastre.

Silueta

Sta demn si sobru, invaluit intr-o lumina difuza, vecina cu intunericul. Nu i se vede clar chipul; doar o silueta, ca o umbra cu marginile pierzandu-se in lumea din jur.
Invaluit in intuneric, nemiscare si tacere, va ramane in acelasi loc probabil mult prea mult timp. Atentia nu-i va fi distrasa de nici un zgomot, de nici o chemare. Si probabil va ramane acolo, aceeasi nemiscata statuie vie, pana cand un stimul puternic i va determina sa iasa din nemiscare.

Drum in noapte

De multe ori calatorim prin viata avand senzatia, vaga, ca urmam orbeste un drum intunecat, ca nu reusim sa vedem prea departe in jurul nostru. Intuim doar tinta finala, mai mult ne-o dorim, o visam, decat o vedem real, palpabil.
Totul in jur este adeseori cufundat in intuneric sau in ceata. Adesea nu se vede decat la o distanta mult prea scurta pentru a prevedea drumul mult prea departe. In suflet se strecoara, frecvent in aceste conditii, o teama absolut fireasca, teama de necunoscut, teama care ne impinge inevitabil inainte, in dorinta absolut justificata de a iesi la lumina. Pasii se succed uneori mult prea repede, obosind trupul, blocandu-l parca in dorinta sa fireasca de inaintare.
Doar o parte mica de drum este luminata, mult prea slab insa pentru ca privirile sa patrunda dincolo de ea. Si totusi, farmecul unei aventuri in necunoscut incita spiritul sa mearga mai departe, sa lupte sa-si depaseasca limitele, sa isi satisfaca curiozitatea de a vedea ce este dincolo de intuneric.

Cantec de lebada?

Din cand in cand, uneori parca mult prea des, ne izbeste sufletul vestea bomba ca a mai murit cineva apropiat. Nu ma refer doar la rude, prieteni, colegi; vestile acestea le auzim zilnic. Ma refer la disparitia a ceea ce se numeste, impropriu "vedete". Spun "impropriu" pentru ca vedetismul implica prea multa superficialitate uneori, iar cei disparuti din aceasta lume sunt mult mai mult decat simple vedete, de multe ori contin o sclipire puternica si totusi discreta de genialitate.
Din pacate, multi dintre acesti mari disparuti parasesc mult prea discret lumea celor vii. Desi unii din ei suferinzi inca cu destul de multa vreme inainte de a fi invinsi de suferinta, isi accepta durerea cu demnitate, neplangandu-se de dureri, luptandu-se cu raul ce le invadeaza trupul dar nu si spiritul. Sunt adesea uitati de cei care i-au admirat candva, retragandu-se mult prea devreme din activitatea care le adusese consacrarea si faima. Multi dintre ei dispar, din pacate, bolnavi, saraci, uitati de lume, dupa o batranete chinuita urmand unei vieti zbuciumate.
Sunt destul de multi apreciati abia dupa moarte, decorati abia dupa ce, coborand in mormant, nu le mai foloseste cu nimic o faima post-mortem, urmand unui final de viata imbacsit de uitarea prafuita a ignorantei celorlalti.
Mentalitatile se schimba greu, de aceea doare cu atat mai mult uitarea. Desi fireasca, uitarea nu poate fi scuzabila in cazul in care se uita tot ceea ce a fost bun candva. Si totusi... "Cantecul de lebada" vine uneori mult prea devreme.

Un nou prieten

De ceva vreme, am un nou prieten; un pui de pisica, care acum s-a facut destul de marisor, negru ca un drac, zburlit ca un arici, si care a avut noroc cu carul, supravietuind gerului Bobotezei. Spun "a avut noroc cu carul" pentru ca, din cei doi pui ai pisicii maidaneze pripasite in ograda, a fost singurul iesit din iarna.
Desi maica-sa se lasa relativ usor mangaiata (mai greu e sa fie luata in brate; sincer, n-am incercat niciodata asta...), cel mic (acum cat maica-sa de mare) o zbugheste de urgenta imediat ce se apropie cineva de el. E bine pentru el, pentru ca va fi greu de prins de cineva care, eventual, i-ar putea face rau, dar mai putin bine pentru cei tentati sa-l alinte.
Nu are nume; ba chiar la inceput i-am "incurcat" sexul. Fiind foarte neastamparat si nebunatic, stand mai mult prin copaci decat prin iarba, credeam ca e "baiat"; se pare insa ca ar fi "fetita".
E pus mai mult pe pozne, este in continua miscare, cauta joaca din orice. Asa ca... e un deliciu sa-l urmaresti.
Sper sa traiasca cat mai mult cu putinta; e iubit de toti vecinii, care-l hranesc cu ce se poate, incantati toti de harjoanele sale. Si sper sa ramana acelasi sturlubatic toata viata lui, atat cat ii va fi dat sa traiasca.

Blogging

Pentru marea majoritate a celor care si-au deschis un blog, dezvoltarea acestuia nu este neaparat o meserie, cel putin nu in perioada de inceput, ci doar un hobby, o pasiune; treptat, bloggingul devine un mod de exprimare formidabila.
Orice blog poate fi socotit un jurnal online; un jurnal in care poti scrie absolut orice, cu conditia sa tii cont ca poate fi citit de oricine, asa ca ar trebui sa functioneze, in acest sens, cenzura bunului-simt.
Desi un blog poate fi facut sa functioneze ca orice forma de presa scrisa, are totusi anumite caracteristici aparte. Evident, pe blog poti scrie absolut orice contine o imensa doza de bun simt: impresii personale, articole similare presei scrise sau audio-vizualului ( stiri, recenzii de carte, cronici de film sau muzica)... etc, etc, etc. Totusi, spre deosebire de presa scrisa, unde practic parerile "consumatorilor" cu greu ajung la autorii articolelor de ziar sau a emisiunilor din audio-vizual, pe blog se pot posta comentarii aproape instantaneu, asa ca feedback-ul poate avea o importanta deosebita.
Desi intre blogging si jurnalism, de pilda, sunt diferente, totusi aceste forme de exprimare se pot completa de minune. Intrepatrunderea se poate face cu atat mai usor cu cat bloggerul respectiv are un talent deosebit si o dexteritate buna intr-ale scrisului. Nu iti trebuie studii speciale, conteaza mult sa stapanesti perfect limba romana si sa ai o usurinta deosebita in exprimare. De aceea, poate, ar fi cu mult mai usor cuiva deprins cu tainele scrisului sa-si construiasca si sa-si dezvolte un blog de calitate, care sa atraga cititori.
Personal, nu vad nimic rau in a-ti dezvolta un blog, atata vreme cat te incadrezi in limitele decentei si bunului simt. Problema apare atunci cand depasesti aceste limite, cand postezi orice, doar de dragul de a posta, dar si atunci cand esti improscat cu noroi pe nedrept si de cine te astepti cat mai putin. Teoretic, nu ar trebui sa apara probleme, iar atunci cand apar sa fie tratate cu tact, diplomatie si inteligenta.

Nu-mi pasa!

Nu-mi pasa daca ma vorbeste lumea pe la spate sau in absenta, in asa fel incat sa aud ce se vorbeste despre mine din surse colaterale. Desigur, as prefera ca orice s-ar spune la adresa mea, bun sau rau, sa mi se spuna in fata. Dar stiu ca in lume sunt tot felul de persoane josnice, marsave, cu alura de personaj de mahala, care nu au curajul sa te infrunte si care prefera doar barfa pe ascuns. Si mai stiu ca gura lumii doar pamantul o astupa. Asa ca prefer sa nu-mi pese de asemenea fiinte, caci nu le pot numi oameni.
Nu-mi pasa de cei care incearca in mod constant sa-mi puna bete-n roate, cu scopul de a ma opri sa merg mai departe. Nu-mi pasa, caci imi plac provocarile si obstacolele, de orice natura ar fi ele; prefer sa cred ca pot merge mai departe, indiferent de cate piedici mi se pun in cale, ca imi pot atinge telul, oricat de departat ar fi oricat de greu mi-ar fi sa ajung la el.
Nu-mi pasa de rautatile celor din preajma mea; pefer sa merg inainte, sa trec mai departe cu fruntea sus, sa intorc spatele si sa merg zambind senin inainte, sa fiu eu insami. Atat si nimic mai mult.

Fiara

Maraie: ceva nu i-a convenit la cei din jurul sau. Poate s-a simtit atacat, cine poate sti? Sau poate simte ca puterea sa de lider absolut ii este amenintata de cineva mai tanar, mai puternic, mai autoritar.
Isi arata coltii; ai spune ca este gata sa muste, sa raneasca pe cineva. Motivul il stie doar el.
Stie ca este inca "regele", dar incepe sa semene tot mai mult cu o pisicuta total inofensiva. Curand nimeni nu va mai fi impresionat de amenintarile sale; dar, pana atunci, va continua sa "protesteze", doar el stie motivul si "destinatarul" invectivelor.

Pradatorii

Haladuiesc neobositi printre hatisurile incalcite ale unei jungle. Nu se ratacesc nicicum prin labirintul ce ii inconjoara; ba, mai mult, par a profita din plin de deruta pentru a vana cat mai multe victime naive, care le cad astfel prada cu usurinta. Prada este deseori bogata, desi uneori mai rateaza "tinta"; in fond, naivi gasesc pretutindeni in jurul lor.
Ataca pe oricine le iese in cale, fara scrupule si fara regrete. Ataca cu o energie de nestavilit; de forta lor de atac si de usurinta cu care isi "racoleaza" victimele depinde propria supravietuire.
Si totusi, in lumea fiarelor, atacul si uciderea potentialelor victime nu se face din placere, ca in cazul "fiarelor" numite oameni, ci doar pentru hrana si aparare. Natura niciodata nu va face risipa de energie, totul pare a fi extrem de calculat si intr-un echilibru perfect, demn de invidiat si de urmat.Totul este supus unor legi extrem de logice si de bine puse la punct, desi, aparent, destul de greu de descifrat. Nesocotirea acestor legi va duce, inevitabil, la dezechilibre greu de controlat si la efecte ireversibile, cu consecinte extrem de grave.

Prolificitate...

Muncim enorm, in dorinta de a acumula extrem de mult in viata, fara a fi insa constienti ca atunci cand parasim lumea aceasta nu luam nimic cu noi. Lasam in urma totul, bani, avere, faima...
Poate ca si acesta este scopul agonisirii cu orice pret: dorim sa lasam dupa noi ceva care sa aminteasca celor care raman in urma noastra ceva despre noi.
Ne dorim sa realizam din ce in ce mai mult in viata; ritmul vietii devine din ce in ce mai alert. Ne dorim sa fim cat mai prolifici: material, financiar, spiritual. Nu reusim intotdeauna sa realizam tot ce ne-am dori; e firesc, e omeneste, avem anumite limite. Poate tocmai de aceea, in entuziasmul nostru debordant, ni se pare ca inaintam prin viata in pasi de melc. Dorim mereu sa adunam cat mai mult, sa producem cat mai mult, sa lasam cat mai mult in urma noastra, fara sa ne gandim ca astfel ne sleim de puteri si ne scurtam viata. In plus, nu de multe ori ceea ce lasam in urma este adeseori prilej de dispute, fiecare dintre urmasi dorindu-si cat mai mult pentru sine.
Si totusi mereu luptam pentru mai mult, pentru mai bine, fara sa stim exact ce ar insemna acest lucru. Si poate ca nu vom invata niciodata...

Pasi de melc

In viata, fiecare dintre noi dorim sa realizam cat mai mult cu putinta pe linie profesionala, sociala, umana. Mereu vrem sa ne depasim limitele, adesea cu eforturi aproape supraomenesti. Ne neglijam sanatatea, ne epuizam fizic si psihic, si totusi ne biciuim si ultimele rezerve de energie, in disperarea noastra aproape inexplicabila de a realiza mai mult.
Adesea ni se pare ca inaintam lent, cu pasi de melc, carand in spate o povara mult prea usoara, agoniseala noastra din ultimul timp. Ne pandesc permanent pericole, pradatori cu ochii ageri, iar protectia noastra pare mult prea slaba.
Si totusi nu vrem niciodata sa recunoastem ca suntem capabili sa realizam multe si chiar reusim sa lasam enorm in urma noastra, cu mult mai mult decat o dara lipicioasa de melc, spalata prea usor de ploi.

Baiatul de mingi

Servus! Sunt pe cat de mic pe atat de jucaus. Ador sa topai cat e ziua de lunga; chiar daca uneori pic de oboseala si adorm aproape instantaneu, tot la fel de repede ma trezesc si, debordand de energie, incep din nou sa alerg peste tot, asa incat cu greu ma poate urmari cineva.
Dintre toate "jocurile", ador jocul cu mingea: o prind o molfai, alerg cu ea intre colti, o arunc, o prind la loc, o aduc cu bucurie stapanului... e aproape o obsesie.
Ma bucura orice joc; sunt doar un copil si cred ca asa voi ramane toata viata.

Cu gandul la vacanta

Nici nu a sosit bine vara; afara ploua deseori in rafale reci si patrunzatoare, semn ca primavara este inca capricioasa, ca o femeie rasfatata.
Desi ador primavara, cu explozia sa de culori, sunete si parfumuri, incep sa astept cu oarece nerabdare vara. Chiar daca vremea va fi din ce in ce mai fierbinte, parca abia astept sa port imbracaminte lejera, incaltaminte comoda si sa ma bucur de lumina puternica a soarelui. Motivul ar mai fi si altul: VACANTA! cea mult asteptata, cand poti sa faci ce vrei, poti sa haladuiesti pe toate coclaurile fara sa tii seama de un program strict.
Pana atunci... mai este ceva timp, suficient insa pentru a visa la planuri de vacanta.

Pofta buna!!!

Dulciurile!!!... Ne plac mai mult sau mai putin; putini sunt cei care nu sunt "pasionati" deloc de ele.
Unii le cautam dintr-o placere nebuna; suntem gata sa le ingurgitam in cantitati industriale. Altii le degustam in cantitati ceva mai mici si, de multe ori, doar in conditii de efort fizic sau/si psihic deosebit marim "ratia".
Consecintele? In conditiile in care caloriile ingerate in cantitate destul de mare nu sunt consumate intr-o perioada rezonabila de timp, vom constata ca ne trezim cu un surplus de greutate corporala, mai mare sau mai mic. E semnul cel mai evident ca organismul si-a depus caloriile ingerate in depozite de grasime, ca "rezerva" pentru "zile negre". Consecintele nu sunt deloc de neglijat: apare suprasolicitarea organismului, kilogramele de prisos "apasa" asupra oaselor si articulatiilor, asupra inimii, obosind cumplit organismul la eforturi din ce in ce mai mici; mobilitatea scade si ea considerabil.
Ce ar fi de facut pentru revenirea la conditii mai bune? Evident, clasicele "cure de slabire", cele mai eficiente fiind o combinatie de diete alimentare cu putine calorii si efort fizic sporit, cu scopul de a forta organismul sa-si consume din rezervele de grasime. Sunt destul de dificil de tinut daca nu ai motivatia si vointa corespunzatoare: dietele implica renuntarea la multiple obiceiuri alimentare cu care am fost obisnuiti pana in acel moment, precum si aparitia unei senzatii de foame, greu de suportat in anumite conditii, iar efortul fizic sporit este aproape imposibil in prima faza in care mobilitatea este redusa; in plus, este si mai greu de facut in conditiile in care activitatea zilnica, la servici si acasa, ne obliga sa fim relativ sedentari, in cazul in care predomina munca de birou.
Ideal ar trebui sa nu se ajunga la a fi obligati sa tinem cure de slabire. In atare conditii, ar trebui sa adoptam de la inceput un stil de viata corespunzator. Ceea ce pentru multi ar putea parea o utopie, poate fi, de fapt, realizat printr-o organizare buna a vietii noastre de zi cu zi.