Pradatorii

Haladuiesc neobositi printre hatisurile incalcite ale unei jungle. Nu se ratacesc nicicum prin labirintul ce ii inconjoara; ba, mai mult, par a profita din plin de deruta pentru a vana cat mai multe victime naive, care le cad astfel prada cu usurinta. Prada este deseori bogata, desi uneori mai rateaza "tinta"; in fond, naivi gasesc pretutindeni in jurul lor.
Ataca pe oricine le iese in cale, fara scrupule si fara regrete. Ataca cu o energie de nestavilit; de forta lor de atac si de usurinta cu care isi "racoleaza" victimele depinde propria supravietuire.
Si totusi, in lumea fiarelor, atacul si uciderea potentialelor victime nu se face din placere, ca in cazul "fiarelor" numite oameni, ci doar pentru hrana si aparare. Natura niciodata nu va face risipa de energie, totul pare a fi extrem de calculat si intr-un echilibru perfect, demn de invidiat si de urmat.Totul este supus unor legi extrem de logice si de bine puse la punct, desi, aparent, destul de greu de descifrat. Nesocotirea acestor legi va duce, inevitabil, la dezechilibre greu de controlat si la efecte ireversibile, cu consecinte extrem de grave.

Prolificitate...

Muncim enorm, in dorinta de a acumula extrem de mult in viata, fara a fi insa constienti ca atunci cand parasim lumea aceasta nu luam nimic cu noi. Lasam in urma totul, bani, avere, faima...
Poate ca si acesta este scopul agonisirii cu orice pret: dorim sa lasam dupa noi ceva care sa aminteasca celor care raman in urma noastra ceva despre noi.
Ne dorim sa realizam din ce in ce mai mult in viata; ritmul vietii devine din ce in ce mai alert. Ne dorim sa fim cat mai prolifici: material, financiar, spiritual. Nu reusim intotdeauna sa realizam tot ce ne-am dori; e firesc, e omeneste, avem anumite limite. Poate tocmai de aceea, in entuziasmul nostru debordant, ni se pare ca inaintam prin viata in pasi de melc. Dorim mereu sa adunam cat mai mult, sa producem cat mai mult, sa lasam cat mai mult in urma noastra, fara sa ne gandim ca astfel ne sleim de puteri si ne scurtam viata. In plus, nu de multe ori ceea ce lasam in urma este adeseori prilej de dispute, fiecare dintre urmasi dorindu-si cat mai mult pentru sine.
Si totusi mereu luptam pentru mai mult, pentru mai bine, fara sa stim exact ce ar insemna acest lucru. Si poate ca nu vom invata niciodata...

Pasi de melc

In viata, fiecare dintre noi dorim sa realizam cat mai mult cu putinta pe linie profesionala, sociala, umana. Mereu vrem sa ne depasim limitele, adesea cu eforturi aproape supraomenesti. Ne neglijam sanatatea, ne epuizam fizic si psihic, si totusi ne biciuim si ultimele rezerve de energie, in disperarea noastra aproape inexplicabila de a realiza mai mult.
Adesea ni se pare ca inaintam lent, cu pasi de melc, carand in spate o povara mult prea usoara, agoniseala noastra din ultimul timp. Ne pandesc permanent pericole, pradatori cu ochii ageri, iar protectia noastra pare mult prea slaba.
Si totusi nu vrem niciodata sa recunoastem ca suntem capabili sa realizam multe si chiar reusim sa lasam enorm in urma noastra, cu mult mai mult decat o dara lipicioasa de melc, spalata prea usor de ploi.

Baiatul de mingi

Servus! Sunt pe cat de mic pe atat de jucaus. Ador sa topai cat e ziua de lunga; chiar daca uneori pic de oboseala si adorm aproape instantaneu, tot la fel de repede ma trezesc si, debordand de energie, incep din nou sa alerg peste tot, asa incat cu greu ma poate urmari cineva.
Dintre toate "jocurile", ador jocul cu mingea: o prind o molfai, alerg cu ea intre colti, o arunc, o prind la loc, o aduc cu bucurie stapanului... e aproape o obsesie.
Ma bucura orice joc; sunt doar un copil si cred ca asa voi ramane toata viata.

Cu gandul la vacanta

Nici nu a sosit bine vara; afara ploua deseori in rafale reci si patrunzatoare, semn ca primavara este inca capricioasa, ca o femeie rasfatata.
Desi ador primavara, cu explozia sa de culori, sunete si parfumuri, incep sa astept cu oarece nerabdare vara. Chiar daca vremea va fi din ce in ce mai fierbinte, parca abia astept sa port imbracaminte lejera, incaltaminte comoda si sa ma bucur de lumina puternica a soarelui. Motivul ar mai fi si altul: VACANTA! cea mult asteptata, cand poti sa faci ce vrei, poti sa haladuiesti pe toate coclaurile fara sa tii seama de un program strict.
Pana atunci... mai este ceva timp, suficient insa pentru a visa la planuri de vacanta.

Pofta buna!!!

Dulciurile!!!... Ne plac mai mult sau mai putin; putini sunt cei care nu sunt "pasionati" deloc de ele.
Unii le cautam dintr-o placere nebuna; suntem gata sa le ingurgitam in cantitati industriale. Altii le degustam in cantitati ceva mai mici si, de multe ori, doar in conditii de efort fizic sau/si psihic deosebit marim "ratia".
Consecintele? In conditiile in care caloriile ingerate in cantitate destul de mare nu sunt consumate intr-o perioada rezonabila de timp, vom constata ca ne trezim cu un surplus de greutate corporala, mai mare sau mai mic. E semnul cel mai evident ca organismul si-a depus caloriile ingerate in depozite de grasime, ca "rezerva" pentru "zile negre". Consecintele nu sunt deloc de neglijat: apare suprasolicitarea organismului, kilogramele de prisos "apasa" asupra oaselor si articulatiilor, asupra inimii, obosind cumplit organismul la eforturi din ce in ce mai mici; mobilitatea scade si ea considerabil.
Ce ar fi de facut pentru revenirea la conditii mai bune? Evident, clasicele "cure de slabire", cele mai eficiente fiind o combinatie de diete alimentare cu putine calorii si efort fizic sporit, cu scopul de a forta organismul sa-si consume din rezervele de grasime. Sunt destul de dificil de tinut daca nu ai motivatia si vointa corespunzatoare: dietele implica renuntarea la multiple obiceiuri alimentare cu care am fost obisnuiti pana in acel moment, precum si aparitia unei senzatii de foame, greu de suportat in anumite conditii, iar efortul fizic sporit este aproape imposibil in prima faza in care mobilitatea este redusa; in plus, este si mai greu de facut in conditiile in care activitatea zilnica, la servici si acasa, ne obliga sa fim relativ sedentari, in cazul in care predomina munca de birou.
Ideal ar trebui sa nu se ajunga la a fi obligati sa tinem cure de slabire. In atare conditii, ar trebui sa adoptam de la inceput un stil de viata corespunzator. Ceea ce pentru multi ar putea parea o utopie, poate fi, de fapt, realizat printr-o organizare buna a vietii noastre de zi cu zi.

Pretul succesului

Suntem, de multe ori, obsedati pana la nebunie de realizarea unei cariere si de obtinerea unor succese cat mai mari. Nu conteaza ce vrem sa obtinem de la viata: o cariera de succes, venituri substantiale, pozitii sociale cat mai inalte, familie, faima...
De multe ori reusim sa ne implinim cele mai multe, mai mari si mai extravagante vise. Dar pretul este uneori extrem de mare; in cel mai fericit caz, suntem sleiti de aproape toate energiile si continuam sa luptam cu viata in conditii incredibile. Sanatatea ne este adesea subrezita, mentinerea in continuare pe linia de plutire ne costa adesea un exces de prudenta, chiar un regim de viata si tratamente costisitoare. Constatam, de multe ori mult prea tarziu, ca nebunia tineretii ne costa adesea mult prea scump.
Ne sacrificam uneori aproape inutil chiar familia, prietenii si pe toti cei dragi, desi constatam uneori ca in conditiile momentului respectiv nu am avut alte solutii.
Uneori suntem doar noi vinovati; de multe ori este vinovata chiar societatea in care traim, neoferindu-ne toate conditiile unui trai decent si a unor conditii de munca corespunzatoare. Poate ca si noi insine suntem vinovati, neoferind societatii mai nimic in schimb- doar delasare, lene... Sau poate ca nu reusim sa facem fata unor conditii aberante de munca, unei organizari deficitare in unele puncte.
Ne vom dezmetici uneori prea tarziu, cand nu se mai poate face mai nimic. Regretele vor fi tardive, viata va fi dureroasa. Conteaza insa sa ne "trezim" din vreme si sa ne schimbam in primul rand mentalitatile si stilul de viata si de munca, pentru a putea avea o viata asa cum ne-o dorim.

"Lupta pentru fotolii"

Se pare ca a inceput un "fenomen" ce s-a succedat, cel putin pana acum, cu regularitate din patru in patru ani; se numeste, mai mult sau mai putin pompos, "campanie electorala".Adicatelea, o adunatura de oameni incearca sa ne convinga ca fiecare dintre ei ar fi cel mai capabil sa ne fie "sef" peste comunitatea, mai mare sau mai mica, din care facem parte, fie ca se numeste sat, comuna sau oras. Treaba asta se va repeta spre toamna, partial, pentru "comunitatea" mai mare ce se numeste tara.
Vom fi sufocati peste tot de acesti indivizi: pe strada, la radio sau televiziune, fie ca vrem sau nu vrem. Va fi o aventura sa iesim pe strada, dar ma voi consola, probabil, cu faptul ca imi voi face o colectie, mai mult sau mai putin impresionanta, de calendare, pixuri si brelocuri, pe care in mod sigur nu le voi refuza, fiind probabil bune la ceva vreodata. Va fi o aventura si vizionatul emisiunilor la televizor sau ascultarea emisiunilor de la radio; noroc ca o parte din zi sunt la servici, iar acasa am inceput sa-mi incropesc o colectie, destul de fragila deocamdata, de carti, reviste si CD-uri, asa ca voi avea o ocupatie, pe langa scrisul pe blog.
"Fenomenul" se va repeta mereu, in fiecare an electoral, fara a avea consecinte prea evidente asupra vietii noastre, a tuturora. Asa ca va trebui sa devenim imuni, a nu stiu cata oara, la fabulatiile si laudele exagerate ale celor ce se doresc a fi "alesii nostri".

Iceberg

Sunt o imensitate de gheata, rece si dura, plutind in deriva pe oceanul infinit al vietii. Calatoresc, plutind usor, ori incotro sunt purtat de valurile vietii si oriunde sunt impins de vanturile mai mult sau mai putin potrivnice.
In aparenta, sunt de o albeata stralucitoare, rece si ostila; insa orice raza de soare ma topeste domol, transformandu-ma, picatura cu picatura, in cea mai fluida, curata si calda apa, pierduta treptat in imensitatea oceanului pe suprafata caruia incerc sa ma mentin.
Suprafata mea, oricat de colturoasa ar fi, se netezeste treptat, roasa de valurile si furtunile care ma ataca si ma rod lent, dar sigur.
Intr-o buna zi, sfaramat si topit lent, ma voi pierde definitiv in apa oceanelor, din care m-am nascut, pe oglinda careia am plutit in deriva, si care ma va inghiti definitiv. Din mine va ramane, poate, doar amintirea unui urias bloc de gheata, alb, rece si dur, plutind usor pe un ocean la fel de rece si nepasator.

Dans

Plutesc in aer, miscandu-se ritmic; picioarele salta alert, abia atingand pamantul.
Totul degaja o energie fantastica, molipsitoare. Intregul grup pare un singur dansator, corpurile se incolacesc in aer, fara a se incurca.
Corpurile parca nici nu exista, totul pare a fi doar suflet si miscare, veselie si extaz. Probabil ca atunci cand muzica se va sfarsi, dansatorii vor continua sa se miste in ritmurile unei muzici imaginare, in acelasi ritm alert ca si pana acum.